Accizele la carburanţi vor creşte de la 1 ianuarie, astfel încât şoferii vor plăti şi până la 6 lei pe un litru de benzină. Acciza pentru benzina fără plumb va creşte de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tonă, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Pentru motorină, accizele [...]
Criza deschide larg chinezilor porțile Europei
Miliardele promise de Beijing statelor europene aflate în pragul colapsului transformă „bancherul americanilor“ în „finanțatorul europenilor“. Ce câștigă China din acest joc? Multe dintre statele europene îngenuncheate de criză au făcut apel la ajutorul Chinei, țara cu cele mai mari rezerve valutare din lume. Vizite după vizite și declarații de prietenie și susținere fără precedent [...]
Jandarmeria – dovadă de solidaritate în pragul Anului Nou
Jandarmii Unităţii Speciale 30 Pază şi Protecţie Obiective Diplomatice Bucureşti au organizat astăzi o acţiune umanitară la aşezămintele sociale din Slobozia şi Gogoşari, judeţul Giurgiu. Impresionaţi de situaţia mamelor şi copiilor care şi-au gasit adăpostul în aşezămintele sociale, jandarmii au contribuit benevol cu produse alimentare şi sume de bani (ce vor fi folosite pentru achiziţionarea [...]
IOANA POPESCU – Poze noi
IOANA POPESCU este ziarist, redactor sef la CE! si SOC. Scrie in STAR (unde face un top al fotbalistilor romani si al performantelor lor sexuale, testate de ea insasi!) si in HUSTLER. L-a cunoscut bine pe Adrian Mutu, cel mai important fotbalist roman in activitate. IOANA este si scriitor, autoare a unor romane provocatoare. Ea [...]
CLAUDIA COZMA – Craciunita Sexy / Pictorial de Radu C. Munteanu
Claudia Cozma: ”Mai am o fantezie: să fiu goală, iar iubitul să mănânce fructe de pe mine” Claudia Cozma e o tânără de 28 de ani cu un corp perfect. Bucureşteancă prin naştere, englezoaică prin adopţie, frumoasa brunetă şi-a dorit, de Crăciun, să fie subiectul unui pictorial incendiar realizat de Radu C. Munteanu pentru www.bucatarescu.ro. De [...]
ROXANA TANASE: De veghe-n …Ice Hotel, la Balea Lac /Pictorial de SERGIU ZIMBILSCHI
ROXANA TANASE se intoarce, cu un nou pictorial realizat de Sergiu Zimbilschi si echipa lui – Ioana Elisabeta Stan (hair) si Andreea Tudor (make up). De aceasta data, Roxana a preferat decorul unicului Ice Hotel din sud-estul Europei, cel de la Balea Lac, care va fi inaugurat in chiar aceste zile. Mai multe foto pe www.bucatarescu.ro
20 decembrie 1830 – Primul primar al orasului Giurgiu, Alexandru Marişevschi
Războiul ruso-turc din anii 1828-1829, încheiat prin tratatul de pace de la Adrianopole, reprezintă momentul în care Giurgiu a fost retrocedat teritoriului românesc după o dominaţie otomană de 409 ani, cu menţiunea că în protocolul separat al tratatului se arăta că „Fortăreaţa Giurgiu, care se găseşte ocupată încă de trupele Sublimei Porţi, va trebui să [...]
Sindicatul polițiștilor cere disponibilizarea de pompieri și jandarmi
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Marian Gruia, a reacționat promt după ce conducerea MAI a comunicat că se vor face disponibilizări. Gruia consideră că există un surplus de personal la Jandarmerie și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. “Daca analizam toate institutiile, trebuie sa le includem si pe cele din componenta de [...]
Peste 1.200 de amenzi şi 137 de infracţiuni constatate anul acesta
În anul 2010 jandarmii giurgiuveni au aplicat 1.213 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 640 sunt amenzi în valoare de 157.000 lei, iar 573 sunt avertismente scrise. Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea normelor de convieţuire socială (1.181) şi desfăşurarea activităţilor comerciale ilicite (32). Pe linia constatării faptelor de natură penală, de la începutul anului au fost constatate 137 [...]
An plin pentru jandarmii giurgiuveni
Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă, creşterea eficienţei activităţii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, prezenţa activă a jandarmilor în mijlocul cetăţenilor şi asigurarea cu maximă eficienţă a misiunilor de pază şi protecţie sunt principalele obiective care au stat la baza activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu în [...]