Ziua Europeana a Limbilor Straine, la Colegiul National „Ion Maiorescu”

Pe 29.09.2018, elevii Colegiului National ,,Ion Maiorescu” au pregatit momente artistice si standuri culinare reprezentând tari precum Marea Britanie, Franta, Germania, Rusia, Italia si SUA pentru a marca  astfel Ziua Europeana a Limbilor Straine. Aflata la cea de-a IX-a editie cu activitatea intitulata ,,Sprechen you francais”. Cu aceasta ocazia a fost invitat domnul Scott Reese, …

Deputatul Cristina Elena Dinu, de ziua Persoanelor de vârsta a treia: ”Avem obligația să facem tot ce puteam pentru ca viața dumneavoastră să fie mai bună!”

Prezentă la sărbătoarea Persoanelor de vârsta a treia, deputatul giurgiuvean Cristina Elena Dinu a dorit să ureze tuturor celor invitați la această sărbătoare, dedicată lor  de către Asociația cu același nume, un cuvânt de mulțumire pentru tot efortul acestora: Suntem astăzi aici pentru a sărbători ziua persoanelor vârstnice, o zi specială însă pentru toți, tineri…

  Stafful PSD a sărbătorit alături de peste 200 de pensionari giurgiuveni ziua dedicată acestora…!

La invitația Asociației ”Clubul Pensionarilor” Giurgiu, sâmbătă 29 septembrie ,  câteva sute de pensionari au sărbătorit Ziua Persoanelor de Vârsta a Treia. La această petrecere organizată de către Florea Cornea, președintele Asociației persoanelor de vârsta a treia , au participat:  senatorul Niculae Bădălău, președintele CJ, Marian Mina, parlamentarii Elena Dinu și Cristian Marciu, primarul Nicolae Barbu,…

Ziua persoanelor vârstnice, sărbătorită cu petrecere și voie bună de ”Clubul Pensionarilor”

  Duminică, 30 septembrie, câțiva zeci de pensionari s-au adunat, la invitația Asociației ”Clubul Pensionarilor” Giurgiu pentru a sărbători, în avans, Ziua persoanelor de vârsta a treia, marcată în fiecare an pe 1 octombrie. Este petrecerea pe care, în fiecare an, neobositul Florea Cornea, președintele acestei asociații, o organizează pentru pensionari din Giurgiu ca semn…

Bătrânele doamne și-au dat, ieri, întâlnire, la Giurgiu….

Sâmbătă, 29 septembrie, municipiul Giurgiu a fost gazda OLD TIME RALLY 1904, organizat, ca și până acum, de Retromobil Club România. Etapa de la Giurgiu face parte din Campionatul Național de Regularitate, iar iubitorii doamnelor bătrâne, pe patru roți, și-au dat întâlnire pe malul Dunării. Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro Articol sursa: Bătrânele doamne și-au dat,…

Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a ajuns în județul Giurgiu

Ministrul Natalia-Elena Intotero a prezentat campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” în județul Giurgiu. Joi, 27 septembrie, demnitarul s-a întâlnit cu reprezentanții unităților teritorial-administrative din județ pentru a le transmite cele mai importante elemente ale campaniei prin care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și instituțiile partenere doresc să îi echipeze pe românii care intenționează…

Cu ce a fost prins, la Călugăreni, un turc…

Polițiștii giurgiuveni au depistat în filtru la data de 29.09.2018 în timp ce tranzita comuna Calugareni pe DN 5 pe cetățeanul turc de origine kurda O. K. Polițiștii Secției nr. 1 Calugareni au descoperit ca cetățeanul în cauza transporta cantitatea de 1460 kg resturi de carcasa de porc și pui provenite de la diverse măcelării…

Poezie pentru inima…pentru ca e Ziua

ASTĂZI 29 SEPTEMBRIE ,SĂRBĂTORIM ZIUA MONDIALĂ A INIMII. La un croitor vestit, vine-o inimă rănită Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută! Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură! El o coase şi-o ,,descoase” despre ce s-a întâmplat, Ştiind că nu-i prima…