Niculae Badalau a castigat alegerile pe care si le-a organizat, cu “scorul” de 315 la 10. Din 325 de delegati prezenti in sala, 315 au votat cum a trebuit, iar 10 si-au anulat buletinele. „Iegzact“ asa cum am… prezis miercuri
Senatorul PSD Bădălău nu-i doar ”Statutul” ci și ”Statul paralel”-PSD Giurgiu-Minciuni, amenințări și manipulare pentru PUTERE în partid
În urmă cu aproape două săptămâni aflam că există în Giurgiu un zvon conform căruia senatorul Bădălău i-ar fi făcut, direct sau prin interpuși, o plângere penală fiului consilierului județean al PSD, doamna Aurelia Dobre. Miza, conform zvonurilor, ar fi
Lista celor ce doresc îndepărtarea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD
PSD se duce ușor la vale. Mare parte a liderilor de organizații județene îl fac răspunzător de acest lucru pe Liviu Dragnea, mulți dintre aceștia cerândi să facă un pas înapoi. Prima care a făcut acest gest cu puțin timp
Se pregătește „debarcarea” celui numit „Dictatorul” din PSD?
După cum scriu cei de la b1tv.ro, Liviu Dragnea este din ce în ce mai aproape de a-și pierde scaunul de președinte al PSD. Din cele spuse de cei de la site-ul amintit, un număr de 30 de președinți de
Dezvaluiri incendiare facute de deputatul Razvan Cuc . Este sau nu este Badalau mitoman ?
În timp ce Bădălău bea un ou ca să-şi schimbe glasul şi îşi ascuţea dinţii ca să-i mănânce pe iezişori, în cazul nostru delegaţii de la conferinţa judeţeană a PSD Giurgiu, la fel ca în povestea Capra cu trei iezi,
Târg de carte la Biblioteca Județeană

Deschiderea primei ediții a Târgului de carte, organizat de Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu”, s-a bucurat de prezența oficialităților locale și județene, dar și a cititorilor giurgiuveni, de toate vârstele, dornici să cunoască oferta acestui târg. Printre cei care au răspuns
POLIȚIȘTII GIURGIUVENI, STAGIU DE PREGĂTIRE CU LUPTĂTORUL CIPRIAN SORA
În cursul lunii septembrie, la Academia de Lupte Ciprian Sora, a avut loc un stagiu de pregătire al polițiștilor giurgiuveni, coordonat de celebrul Ciprian Sora, comisar șef în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Sursa: gr.politiaromana.ro Articol sursa: POLIȚIȘTII GIURGIUVENI, STAGIU
Romania lui 2018, o umbra a ceea ce a fost cândva ROMANIA. Alo, cineva pe receptie?

Anul Centenar a devenit o perfecta vaca de muls pentru cine a inteles sa profite. In primul rand o fac marile lanturi de supermarketuri, farmaciile, ies editii limitate din orice, colectii cu amprenta Romania 100. Fiecare, dupa cum îi dicteaza
Un nou inceput ?

,,C-asa-i sta bine boului ,….vitel adult Sa stea la poarta noului ….nitel mai mult .,, De obiceiurile proaste scapam cel mai greu . Pentru PSD-istii de la Giurgiu , Badalau este doar un obicei prost , obicei despre care inca
Un cetățean din Kazahstan, depistat în timp ce încerca să traverseze Dunărea cu o barcă din Bulgaria în România
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Calafat au depistat un cetățean din Kazahstan care a încercat să intre ilegal în România, cu ajutorul unei bărci pescăreşti, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen. În data
Direcția Județeană de Transporturi continuă lucrările pe drumurile din județ
Vremea frumoasă ”ține” cu angajații Direcției Județene de Transporturi, care, în această perioadă, lucrează intens pe drumurile județene. Potrivit directorului instituției, Marius Olteanu, s-au efectuat lucrări de întreținere curentă (plombări) pe drumurile județene 601 și 611, dar și pe DJ
Poliția de Frontieră anunță o altă captură ”de proporții” la Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit peste 1.900 articole textile, susceptibile a fi contrafăcute, pe care trei persoane au încercat să le introducă ilegal în țară. În perioada 11-13.09.2018, polițiștii de
Mult-așteptata rectificare a bugetului și modificarea Regulamentului de salubrizare a județului – dezbătute vineri de consilierii județeni
O nouă ședință extrordinară este convocată vineri, la ora 10, la Consiliul Județean. Ședința are pe ordinea de zi 4 puncte, după cum urmează: Expunerea de motive nr.12090 din 11 septembrie 2018, raportul Comisiei economice, dezvoltare regională, raportul Comisiei pentru
Razvan Cuc – lovitura… la ficatul alegerilor organizate de Badalau
Cu numai cateva ore inaintea inceperii Conferintei Judetene a PSD, in care senatorul Niculae Badalau “a fost” ales presedintele pesedistilor de pe tot cuprinsul judetului, deputatul Razvan Cuc a iesit cu cinism si i-a aplicat o lovitura la ficatel pretendentului