Modernizări importante la APDF Giurgiu

După mai bine de 20 de ani, Compania Natională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA (APDF) îşi dezvoltă activitatea portuară cu un ponton nou, destinat operării navelor de pasageri (motonavelor). Vechiul ponton, aparţinând InteragroTransporturi SA Zimnicea, avea o stare tehnică precară, aflându-se în pericol să se scufunde în orice moment. Acesta nu mai era funcţional, datorită…

GLAC Giurgiu-Ruse, activităţi din ce în ce mai complexe

Grupului Local al Reprezentanţilor Agricultorilor din Judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse s-a reunit joi în cea dea doua şedinţă din acest an şi prima sub preşedinţia (rotativă) vicepreşedintelui Lucian Corozel. Întîlnirea a fost găzduită de oraşul De mogili, situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala Districtului, Ruse. Pe ordinea de zi a fost înscris…

Avem un nou consilier judeţean

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Giurgiu a fost una destul de încărcată, atât numeric câz şi în ceea ce priveşte proiectele de hotărâri aflate pe ordinea de zi. Cele mai multe din domeniul social şi al infrastructurii rutiere. Tot cu ocazia acestei şedinţe, ce s-a desfăşurat vineri, a fost validat şi mandatul unui nou consilier…

Ministrul Badalau a fost atacat cu… “injective”

Ieri seara, la iesirea din curtea unei televiziuni, ministrul Niculae Badalau a fost abordat de protestatarul de meserie Marian Moroșanu, zis Ceaușescu. “#rezistul” i-a cerut lui Badalau sa isi ceara scuze pentru intamplarea din toamna lui 2018, cand senatorul pesedist “i-a dat dezlegare” unui manelist sa cante o manea, jignind romanii din diaspora (Sha la…

Ziua Poliției, sărbătorită în avans la Giurgiu

Timp de aproape trei ore, Parcul Elevilor din municipiul nostru s-a dovedit neîncăpător pentru sute de copii și adulți, veniți să admire tehnica polițiștilor giurgiuveni. Evenimentul s-a petrecut sâmbătă, 23 martie, cu doar două zile înainte de Ziua Poliției Române. Despre ceea ce s-a întâmplat în Parcul Elevilor a vorbit comisar-șef de poliție Cătălin Georgescu:…

PNL il somează pe ministrul justiției să renunțe la ideea aberantă de a restricționa accesul presei în instituția publică pe care o conduce!

Cu aproximativ o luna in urma, se punea presiune asupra libertății de exprimare a reporterilor din  TVR. PNL a transmis atunci  un comunicat de presa intitulat “Cenzura comunistoida a PSD a ajuns atat de jos incat trece la executia reporterilor TVR pentru “tupeul “de a adresa intrebari “. Iată ca si de aceasta data, PNL…

Mega Image scoate de la vânzare ”Fructe confiate”  ce ar putea fi contaminate cu Salmonella ! Ce sunt rugați cumpărătorii…  

Lanţul de supermarketuri Mega Image a anunţat că retrage de la consum un lot întreg de fructe confiate, care ar putea fi contaminate cu Salmonella. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informaează că  Retailerul Mega Image a retras de la vânzare un mix de fructe comercializat sub marca Euro Company Mix Exotiv…