29 iunie – Ziua Internațională a Dunării

12038Ziua Internațională a Dunării este aniversată în fiecare an la 29 iunie. Manifestările dedicate acestei zile se desfășoară în toate cele 14 state dunărene, pentru a marca dorința acestor țări de a adopta măsuri și strategii comune pentru protejarea fluviului european în fața unor amenințări diverse, precum fenomenele extreme (secetă sau inundații) sau poluări accidentale. În zonele din apropierea malurilor fluviului sunt organizate festivaluri, întâlniri publice, evenimente educative și de divertisment. Ziua Dunării înseamnă solidaritate între popoarele care împart acest bun comun, în ciuda diferențelor de culturi și istorii, având în schimb o dorință comună – responsabilitatea de a proteja această resursă prețioasă.

Marcarea Zilei Internaționale a Dunării a fost instituită după semnarea, în 1994, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea de către Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR). Documentul, semnat la 29 iunie 1994, la Sofia, oferă cadrul de cooperare al guvernelor, organizațiilor neguvernamentale, instituții de cercetare și industrie, această dată fiind marcată la nivel internațional la propunerea țărilor dunărene și sub auspiciile Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea.

Oficiali ai statelor situate în bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia și Ucraina) și din partea Comisiei Europene au semnat documentul, aducând în atenția opiniei publice necesitatea protejării Dunării. Ulterior, Convenția a fost semnată de Bosnia și Herțegovina, Serbia și Muntenegru. România este depozitarul Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

Ziua Internațională a Dunării a fost sărbătorită pentru prima dată în 2004 pentru a marca zece ani de la semnarea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

În acest an, tema propusă de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Dunării este „Fii activ pentru o Dunăre mai curată!” („Get active for a cleaner Danube!”), potrivit www.danubeday.org.

În România sunt organizate, în fiecare an, o serie acțiuni dedicate Dunării. Anul acesta, Ziua Dunării va fi sărbătorită la Galați, în perioada 29 iunie — 2 iulie, prin manifestări culturale, recreative și sportive. Astfel, vor avea loc minicroaziere pe Dunăre, „Summer Parade”, Esplanadele muzicii, Expoziția „Galați — Capitala Dunăreană a României”, un concurs național de tenis pentru seniori, „Cupa Dunării”, concurs de ciclism montan urban, Crossul Dunării, precum și alte evenimente culturale.

Dunărea este principalul fluviu european, care aduce numeroase beneficii economice țărilor riverane și împreună cu afluenții săi formează unul dintre cele mai importante sisteme acvatice din Europa. Bazinul hidrografic al Dunării joacă un rol important în contextul politic, social, economic și cultural, pentru dezvoltarea Europei Centrale și de Sud-Est. Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, traversează Austria, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Din Munții Pădurea Neagră din Germania și până în Deltă, Dunărea parcurge 2.845 km. Fluviul reprezintă o sursă importantă pentru alimentarea cu apă potabilă, apă pentru irigații și industrie pentru cei peste 115 milioane de locuitori ai acestei regiuni. Comunitățile riverane Dunării se implică în acțiuni ecologice, educative, socio-culturale, sportive și de recreere pentru protejarea acestui fluviu unic în Europa.

AGERPRES



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: 29 iunie – Ziua Internațională a Dunării