Fără categorie

30 iunie, ultima zi în care puteți depune Declarația Unică

ANAF Giurgiu

 

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice mai poate fi depusă cel târziu mâine, 30 iunie 2020.
Declarația unică trebuie depusă de toate persoanele fizice care au venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepția celor pentru care impozitul se reține la sursă!), chirii, activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse, informează ANAF.
Nici pensionarii nu scapă de Declarația Unică, dacă obțin venituri din alte surse, decât pensiile.
Plafonul de 12 salarii minime brute garantate în plată este de 24.960 lei. Astfel încât, dacă totalul veniturilor extrasalariale în cuantumul net anual sunt situate sub pragul de 24.960 lei, asigurarea la sistemul public de pensii și la sistemul de sănătate este opțională!

Dacă veniturile extrasalariale sunt în cuantum net anual egale sau mai mari decât plafonul de 24.960 lei, atunci asigurarea la sistemul asigurărilor sociale și la sistemul asigurărilor de sănătate este obligatorie.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: 30 iunie, ultima zi în care puteți depune Declarația Unică

Comentarii

comentarii