Vizită oficială a delegaţiei Comisiei Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European la Ministerul Transporturilor

O delegație a Comisiei Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, condusă de Michael Cramer (Germania), s-a aflat în vizită oficială, miercuri, la sediul Ministerului Transporturilor.  Din partea României au participat atât reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conduși de ministrul de resort, Dan Costescu, cât și ai CNADNR și CFR SA, reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, … Citește mai multVizită oficială a delegaţiei Comisiei Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European la Ministerul Transporturilor

Jandarmeria Română- de 166 de ani în slujba dumneavoastră!

Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu sărbătorește cei 166 de ani de la înființarea instituției în mijlocul giurgiuvenilor. Astfel, vineri, 1 aprilie, începând cu ora 11.00, în fața instituției va avea loc o acţiune de informare a cetăţenilor cu privire la misiunile Jandarmeriei. Pe timpul activității vor fi prezentate ținuta militară, materialele de comunicaţii, intervenţie şi … Citește mai multJandarmeria Română- de 166 de ani în slujba dumneavoastră!

Vin alegerile, verificați-vă buletinele!

În baza dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 cu modificările și completările ulterioare, cetățenii au obligația să se legitimize pe teritoriul României cu un act de identitate. Actul de identitate este documentul care i se eliberează cetățeanului român pentru a dovedi identitatea, cetățenia și domiciliul. De aceea, Direcția de Evidență a Persoanelor municipiului … Citește mai multVin alegerile, verificați-vă buletinele!

Comunicat de presă privind numărul de cereri înregistrate la nivel național pentru Corpul experților electorali

Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, până la data de 28 martie 2016, au fost înregistrate la nivel național 46.195 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora. Precizăm că … Citește mai multComunicat de presă privind numărul de cereri înregistrate la nivel național pentru Corpul experților electorali

350 de copii vor participa gratuit la KIDS RACES RUNFEST cu sprijinul Ion Țiriac Foundation

350 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, sunt invitați să participe gratuit la KIDS RACES RUNFEST din cadrul evenimentului RACE TO NATURE  Trail & Family Run, ce va avea loc pe 17 aprilie la Cernica. Cursele pentru cei mici sunt susținute de „Ion Țiriac Foundation”, în calitate de partener oficial. „Ion Țiriac … Citește mai mult350 de copii vor participa gratuit la KIDS RACES RUNFEST cu sprijinul Ion Țiriac Foundation

Jandarmeria Giurgiu, reprezentată din nou campionatul de tenis de masă

Plutonierul adjutant Cătălin Doncea va reprezenta şi anul acesta Jandarmeria Română la Campionatul de tenis de masă, faza finală, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Competiţia se va desfăşura în perioada 04-09 aprilie a.c. în municipiul Bistrița. Jandarmul giurgiuvean va intra în concurs la categoria de vârstă peste 45 de ani. Acesta participă la competiţie … Citește mai multJandarmeria Giurgiu, reprezentată din nou campionatul de tenis de masă

Plata dărilor către stat a fost amânată

Guvernul a prelungit cu trei luni, respectiv până la 30 iunie 2016, termenul până la care contribuabilii pot plăti impozitul/taxa pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport și pot beneficia astfel de bonificația stabilită de către consiliile locale pentru plata integrală a  acestor obligații. Măsura este inclusă într-o Ordonanță de Urgență prin care … Citește mai multPlata dărilor către stat a fost amânată

Ţigări şi bunuri susceptibile a fi contrafăcute confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au descoperit ascunse în două mijloace de transport, 2960 pachete de ţigări şi 154 costume de trening, produse susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetăţeni bulgari au încercat să le introducă ilegal în ţară. În data de 30 martie, în jurul orei 00,30, tot … Citește mai multŢigări şi bunuri susceptibile a fi contrafăcute confiscate de poliţiştii de frontieră

Mai mulți pensionari vor fi asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate cu plata contribuției de la bugetul de stat

Guvernul a majorat plafonul veniturilor până la care pensionarii sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate cu plata contribuției de la bugetul de stat, ceea ce va extinde categoria persoanelor care beneficiază de această măsură. Printr-o Ordonanță de urgență, Executivul a stabilit ca plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice … Citește mai multMai mulți pensionari vor fi asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate cu plata contribuției de la bugetul de stat

Secretarul de stat Răzvan Cuc a participat din partea României la Conferința Interministerială a Miniștrilor Transporturilor

În perioada 2-3 martie 2016, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, a participat la Conferința Interministerială a Miniștrilor Transporturilor „Via Carpatia”, care a avut loc la Varșovia (Polonia). Cu acest prilej a fost semnată Declarația „Lancut 2” între cele șapte state partenere (Lituania, Polonia, Ungaria, România, Ucraina, Turcia, Slovacia), privind întărirea cooperării în domeniul … Citește mai multSecretarul de stat Răzvan Cuc a participat din partea României la Conferința Interministerială a Miniștrilor Transporturilor

Alexandru Vladu a fost exclus din PSD

În conferința de presă de vineri, 4 martie, a PSD Giurgiu a fost confirmat faptul că viceprimarul Alexandru Vladu a fost exclus din acest partid. Președintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a explicat că au fost urmate toate etapele statutare iar BPJ-ul a luat act de decizia de excludere. Alexandru Vladu a participat în ultima perioadă … Citește mai multAlexandru Vladu a fost exclus din PSD

Naționala de fotbal a României va juca la Giurgiu

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au anunţat vineri locurile de disputare pentru meciurile amicale cu Lituania şi Spania. Chiar dacă oficialii primăriei Capitalei spun că Arena Naţională s-ar putea redeschide în această lună, cele două jocuri se vor disputa la Giurgiu, respectiv Cluj Napoca. Partida cu Lituania se va disputa pe arena ”Marin Anastasovici” în … Citește mai multNaționala de fotbal a României va juca la Giurgiu