22 de locuinţe de serviciu pentru medici se construiesc prin ANL

marian minaMarian Mina, preşedintele Consiliului judeţean Giurgiu, a participat joi, 21 septembrie, la o vizită de lucru pe terenul unde va fi construit un bloc ANL pentru medici. Este vorba despre o clădire destinată medicilor care lucrează în Giurgiu, dar care nu sunt din oraş.
„Am avut discuţii chiar săptămâna trecută cu domnul primar referitor la medici, pentru că intenţionăm să aducem specialişti din Republica Moldova şi l-am întrebat dacă ne poate sprijini cu locuinţe. A fost de acord. Trebuie apreciate eforturile şi ambiţia dumnealui şi echipei sale ca această primă clădire să fie realizată. Este un pas înainte.
Reamintesc şi faptul că medicilor care fac naveta, sumele le sunt decontate de noi, Consiliul judeţean şi de Primărie. Ne dorim să avem cât mai mulţi specialişti aici, la Giurgiu, şi ne străduim să le asigurăm condiţii cât mai bune. Am discutat chiar azi, la Bucureşti, despre posibilitatea finanţării prin CNI (Compania Naţională de Investiţii) a unor lucrări ample pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu”, spune Marian Mina, preşedintele Consiliului judeţean.marian mina 2
Săptămâna trecută, a fost dat ordin de începere a lucrărilor, iar joi a fost prezent la Giurgiu Andrei Ţurcanu, directorul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,.
Pe terenul situat în apropierea Camerei de Comerţ Giurgiu vor fi construite 22 de locuințe pe două tronsoane cu câte 11 unități locative fiecare (8 cu o cameră, 12 cu 2 camere și 2 cu 3 camere).
Locuinţele vor fi gata peste 18 luni, au dat asigurări cei prezenţi.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: 22 de locuinţe de serviciu pentru medici se construiesc prin ANL