Scurte precizări ale operatorului GIREXIM UNIVERSAL SA

Scurte precizări ale operatorului GIREXIM UNIVERSAL SA

Comentariile sunt închise pentru Scurte precizări ale operatorului GIREXIM UNIVERSAL SA

Pe data de 19 septembrie, în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune au fost făcute o serie de acuzații la adresa operatorului SC GIREXIM UNIVERSAL SA. Referitor la acestea, conducerea societății ne-a transmis câteva precizări, menite să clarifice acuzațiile lansate în cadrul emisiunii. 

  1. Licitația pentru colectare și transport a deșeurilor municipale în zona 1 din careisi face parte și municipiul Giurgiu a fost lansată în SEAP în data de 11 decembrie 2015, s-au depus trei oferte în data de 16.02.2016, s-a declarat câștigător operatorul GIREXIM UNIVERSAL SA conform comunicării 202/22.03.2016, s-a contestat în instanță de către ofertanții perdanți la CNSC și la Curtea de Apel București.

Curtea de Apel București a declarat irevocabil că raportul procedurii prin care s-a stabilit ca și câștigător al licitației operatorul GIREXIM UNIVERSAL SA a fost corect. Deci este o decizie definitivă a Curții de Apel București. SC GIREXIM UNIVERSAL SA a semnat contractul în 01.06.2016 și a început operarea efectivă a serviciului la data de 01.07.2016, respectând întocmai perioada de mobilizare precizată în contractul de concesiune. Nesemnarea unor contracte cu UAT-urile din mediul rural este NUMAI din cauza refuzului primarilor respectivi de a semna contracte la vremea respectivă. Ulterior, cu excepția primăriei Mihai Bravu, toate celelalte opt primării din mediul rural aferent zonei 1 au semnat contracte cu operatorul SC GIREXIM UNIVERSAL SA.

Concluzie

Licitația privind colectarea și transportul deșeurilor din zona 1 Giurgiu nu este de cinci ani, s-a desfășurat în perioada 11 decembrie 2015 – 01.06.2016.

  1. Tariful pentru populație mediul urban cu care GIREXIM UNIVERSAL SA a câștigat licitația este de 6,2 lei/lună de persoană plus TVA. Tariful a fost calculat pentru situația când deșeurile se depun în depozitul Frătești. Același tarif de 6,2 lei / persoană plus TVA este cel practicat în contractul cu primăria Giurgiu, deși niciun kilogram de deșeu nu s-a depus la depozitul Frătești, pentru că până la data de 01 septembrie 2017 nu a fost deschis, ci s-a transportat cu aprobarea ADI Servsal Argeș la depozitul Ecologic Albota din județul Argeș. În septembrie 2017 operatorul depozitului de deșeuri Frătești ECO SUD București, adică mai târziu cu cinci ani de la data când trebuia să înceapă operarea ??? a deschis depozitul Frătești și propune un contract cu operatorii colectori de deșeuri care nu respectă legea și, evident, nu poate fi semnat în asemenea condiții.

În realitate operatorul câștigător al adminsitrării depozitului Frătești, Eco Sud București, insinuează orice motiv pentru întârzierea începerii operării (a și reușit cinci ani de zile să facă acest lucru) deoarece în oferta cu care a câștigat, pentru a obține un punctaj mare câștigător, s-a obligat la plata unei redevențe către Consiliul Județean de peste 3.200.000 lei pe an, ceea ce este imposibil de plătit din activitatea din județul Giurgiu. Și acum, pentru a ieși din această dificultate, încearcă să înșele operatorii de colectare prin decizia unilaterală a Eco Sud de a înregistra deșeurile reciclabile de la un tarif de 0,01 lei/to la deșeuri municipale cu tarif de 95 lei/to, în speranța că în acest fel va putea încasa mai mulți bani și evident se va mai apropia de suma de 3.200.000 valoarea redevenței pe care s-a obligat s-o plătească către Consiliul Județean.

Concluzie

Girexim Universal SA nu practică un tarif mai mare pentru colectare deșeuri municipale decât cel cu care a câștigat licitația deși are costuri suplimentare prin transportul zilnic al deșeurilor municipale din orașul Giurgiu la depozitul ecologic Albota din județul Argeș.

  1. Girexim Universal SA respectă întocmai contractul nr. 26066/30.06.2016 semnat cu primăria Giurgiu pentru operarea serviciului de colectare și transport pentru 61.353 persoane. Este contract semnat și asumat de ambele părți, deci și de Primăria Giurgiu, care se obligă să plătească lunar suma de 6,2 lei plus TVA de persoană, pentru 61.353 de persoane, adică 380.388,6 lei/lună plus TVA pe care de altfel a și plătit-o pentru lunile iulie – decembrie 2016. În schimb pentru serviciile prestate de Girexim Universal SA în anul 2017 Primăria nu a plătit niciun leu, ajungând la o datorie fără penalități de 3.883.829,22 lei. Numărul de persoane de utilizatori ai serviciului de salubritate este cel transmis de Primăria Giurgiu către ADI Giurgiu și care a fost preluat în documentația de licitație și în baza căruia s-a fundamentat tariful câștigător. Orice modificare a numărului populației conduce la ajustarea tarifului, acestea fundamentându-se la noul număr de persoane (care este mai mic, spune, dar nu poate dovedi domnul Primar Barbu) și implicit va rezulta un tarif de persoană mai mare. Domnul Primar dorește ajustarea tarifului la un număr de populație mult mai mic decât 61.353 de persoane. Ca și consecință a acestui lucru înțelegem că domnul primar propune o taxă mai mare pentru fiecare locuitor din municipiul Giurgiu, fie că locuiește la casă, fie că locuiește la bloc. Poate această propunere personală ar trebui să o supună dezbaterii opiniei publice.

Nu poate să creadă nimeni, oricât de tolerant ar fi, ca în tot cursul anului 2017 niciun locuitor giurgiuvean nu a plătit taxa de gunoi municipal. Așa se deduce, din moment ce Primăria Giurgiu nu a virat niciun leu operatorului Girexim Universal SA reprezentând prestarea serviciului de salubritate în anul 2017 cum nici nu putem crede că aceste încasări au avut altă destinație. Ar rezulta faptul că există fonduri, dar Primăria nu le plătește din rea credință.

Concluzie

Girexim Universal SA nu face decât să respecte contractul semnat nr. 26066/30.06.2016 cu Primăria Giurgiu care este legea părților și a legislației în vigoare referitor la operarea acestui serviciu de salubritate.

  1. Afirmația că nu se colectează toată cantitatea de deșeuri nu are susținere. Graficul de ridicare al deșeurilor menajere se execută cu o frecvență mai mare decât ne obligă contractul, iar pentru orice deșeu depus în orice zonă, pentru care nu se cunoaște generatorul, Primăria, conform legii, face comandă către operator, operatorul este obligat să-l ridice și Primăria să plătească direct din bugetul propriu acest serviciu, urmând a face toate demersurile necesare pentru identificarea producătorului acestor deșeuri și recuperarea sumei plătite. Nu există și nu a existat nicio comandă a Primăriei Giurgiu către operator în acest sens care să nu fie onorată de SC GIREXIM UNIVERSAL SA.

Concluzie

SC GIREXIM UNIVERSAL SA colectează toate deșeurile din municipiul Giurgiu în conformitate cu obligațiile legale.

  1. Poate că este adevărat, poate că nu este adevărat ce spune domnul primar, că nu sunt 61.353 de generatori de deșeuri menajere, dar tariful este calculat pentru 61.353 de persoane. Oricare modificare a acestui număr, conduce implicit la un alt tarif, calculat la noul număr de persoane generatoare de deșeuri.

Acest lucru trebuie inițiat numai UAT-uri, deci și de Primăria Giurgiu. Fără acest demers, operatorul Girexim Universal nu poate face decât ceea ce s-a obligat în contractul semnat cu Primăria Giurgiu. Ca o observație, explicația că multe persoane nu mai locuiesc efectiv în Giurgiu, trebuie completată cu adevărul că multe persoane cu reședința în mediul rural produc gunoi în orașul Giurgiu (elevi, salariați) ca și mulți turiști în tranzitul către Bulgaria. Ori, conform legii, primăria are obligația de a plăti operatorului costul acestei prestații din bugetul propriu.

Concluzie

Operatorul Girexim Universal nu are nicio calitate în a începe demersul de a repara numărul de generatori de deșeuri municipale în situația în care numărul de 61.353 nu ar fi real.

  1. Buna credință a operatorului Girexim Universal SA:
  • Deși nu avea obligația contractuală, de a găsi soluții de depozitare a deșeurilor (depozitul Frătești nefiind deschis de către Eco Sud) a rezolvat pe propriul cost această situație, fără modificare de tarif, deși îl transporta la o distanță mai mare cu peste 150 km pe sens față de depozitul Frătești, pe propriul cost. Acest lucru se întâmplă de peste 15 luni de zile.
  • Deși toate facturile plătite de primăria Giurgiu au cel puțin 5 – 6 luni de întârziere la plată, SC Girexim Universal SA nu a facturat niciun leu de penalitate către Primăria Giurgiu, dar Girexim Universal SA și-a onorat întotdeauna, la termenul scadent, salariile, datoriile către ANAF și datoriile la bănci pentru creditele necesare suplinirii acestei lipse de cash-flow generată de neplata facturilor de către Primăria Giurgiu.
  • Deși conform legii primăria are obligația de a asigura infrastructura de acces la generatorii de deșeuri (drumuri asfaltate pe care să poată avea acces utilajele la care a fost obligat operatorul SC Girexim Universal SA de documentația licitației, copacii toaletați, organizarea colectării selective de cel puțin două fracții – obligație exclusivă a primăriei conform legii), SC Girexim Universal SA s-a pliat pe condițiile existente deocamdată și a achiziționat suplimentar, pe propriul cost, în afara obligației contractuale, utilaje cu capacitate și dimensiuni mai mici pentru a putea efectua serviciul pentru toți locuitorii municipiului Giurgiu.
  • SC Girexim Universal SA are distribuite, fără cost, la locuitorii municipiului Giurgiu, peste 6.500 pubele, mai mult decât ne-a obligat licitația pentru primii doi ani și, deci, cât s-a bugetat în tarif. Documentația din licitație ne-a obligat, în primul an, la 149 pubele de 240 l și 3654 pubele de 120l și în al doilea an de operare la 99 pubele de 240 l și 2436 pubele de 120 l. În total, 6338 de recipienți de distribuit în primii doi ani de operare. Peste toate acestea, în oricare moment, SC Girexim Universal SA are cel puțin 2500 de recipienți pe stoc (acum dispunem de 2724 de recipienți) ce pot fi distribuiți către populație sau agenți economici, contra cost. De asemenea, Girexim Universal SA a livrat saci către oricare locuitor al orașului Giurgiu care a cerut acest lucru, deși rezultatul nu a fost cel așteptat. În loc să colecteze reciclabile în acești saci, persoanele care au intrat în posesia lor, i-au folosit fie în alte scopuri, fie au depozitat deșeu menajer în amestec cu scopul de a-și igieniza recipientul. În orice moment, SC Girexim Universal SA a dispus de sacii necesari și poate onora orice comandă. Nu există nicio comandă neonorată în acest sens. Nu există nicio rugăminte, comandă, cerere formulată de primăria Giurgiu către SC Girexim Universal SA care să nu fie executată.
  • Neefectuarea niciunui demers pentru recuperarea datoriilor de peste 480.000 lei pentru serviciile prestate și neîncasate până la 1 septembrie 2017 pentru SC Giurgiu Servicii Locale și SC Giurgiu Servicii Publice, unde Consiliul Local este acționar unic sau majoritar, deși au întârzieri de plată față de data scadentă de peste opt luni.
  1. Referitor la afirmația că Girexim Universal și Financiar Urban au același acționariat, vă anexăm un listing din care reiese că afirmația este neadevărată. Ceea ce nu știe, sau nu înțelege domnul primar, este că în perioada de mobilizare, Girexim Universal a achiziționat utilaje de la Financiar Urban, a achiziționat recipienți ce erau deja distribuiți (pentru minimalizarea costurilor) și a transferat o parte din personalul SC Financiar Urban SRL, mai puțin cei pe care ne-a rugat domnul primar să-i preia dumnealui la una din societățile cu acționariat CL. Nu este nimic ilegal în toată această procedură. Din acest motiv, se văd pe străzi utilaje care operează și mai au înscrisuri cu Financiar Urban.

Concluzie

Afirmațiile domnului primar sunt neadevărate, am dovedit acest lucru.

  1. Nu este acoperită de realitate afirmația că Girexim Universal nu face colectare selectivă. Girexim are mijloace de colectare și transport ce colectează deșeurile depozitate separate, în recipienți. Realitatea este că aceste cantități de deșeuri colectate separat sunt foarte mici. Dacă într-un recipient cu destinație de depunere deșeuri reciclabile colectate separat se regăsește și o cantitate foarte mică de deșeu municipal în amestec (2 – 5%) orice depozitar nu o consideră cantitate colectată separat ci în amestec, și o facturează la tarif de deșeu în amestec, ca și cost de depozitare. Aceasta este o consecință a lipsei de educație a generatorilor de gunoi, de deșeuri, pe care Girexim nu poate decât să o constate și să încadreze întregul deșeu la deșeu în amestec. În orașul Giurgiu există, în fiecare lună, o cantitate de deșeuri colectată separat, transportată de SC Girexim Universal SA și livrată depozitarului, ce poate fi văzută în declarațiile lunare ale SC Girexim Universal SA către Mediu și despre care este informată lunar și Primăria Giurgiu. Și noi ne dorim ca aceste cantități să fie mai mari, dar nu avem pârghii pentru a face asta. Organizarea infrastructurii de colectare separată pe cele două fracții este exclusiv obligația UAT-urilor, așa cum prevede legea. Deci, în cazul nostru, și obligația, și consecințele neîndeplinirii sunt exclusiv ale Primăriei Giurgiu.

Concluzie

Girexim Universal SA nu face politică, deci nu are interes să capete popularitate. Pe care de consecință, nu va da interviuri la TV. Popularitatea și credibilitatea le obținem față de salariații noștri și locuitorii orașului Giurgiu, respectându-ne obligațiile asumate față de fiecare. Singurul nostru suport în operarea serviciului de colectare și transport deșeuri municipale este legea.

Girexim nu dorește niciun conflict cu Primăria Giurgiu, dar neplata, de către Primărie, a niciunui leu pentru serviciul de salubrizare, prestat în perioada 01 ianuarie – 20 septembrie 2017 de către Girexim, a condus la lipsa capitalului necesar prestării serviciului în continuare.

Pe cale de consecință, vom suspenda serviciul, așa cum prevede legea, până la plata, fie și parțială a debitelor (deși legea spune plata totală a debitelor și penalităților) de către Primăria Giurgiu.

Referitor la afirmația cum că Primăria Giurgiu va merge la judecată cu acest operator, vă informăm că o facem noi deja și vom respecta întocmai decizia judecătorului.

 

Administrator,

Nițu Constantin

 



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Scurte precizări ale operatorului GIREXIM UNIVERSAL SA

Comentarii

comentarii

GiurgiuOnline.com

Create Account



Log In Your Account