Noi contracte de finanţare semnate pe PNDL II

primari GiurgiuMiercuri, 18 octombrie, la sediul Ministerului Dezvoltării au fost semnate alte nouă contracte de finanţare pentru proiectele derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL).
Primarii din Călugăreni, Herăști, Colibași, Ghimpați, Ogrezeni, Slobozia, Bucșani, Gostinari și Bolintin Vale au semnat actele pentru mai multe investiţii care vor fi realizate în aceste localităţi.
Cu această ocazie, Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean, i-a felicitat pe reprezentanţii autorităţilor locale şi a scos în evidenţă importanţa noilor proiecte:
” Îi felicit pe domnii primari pentru proiectele bune, realizabile și le doresc succes în implementarea acestora!
Am dovedit că suntem o echipă de oameni pricepuți, care pot și doresc să își ducă la îndeplinire toate promisiunile pe care le-am făcut celor care ne-au acordat încrederea lor.
Îmi doresc să fiu alături de toți primarii giurgiuveni la semnarea cât mai multor contracte de finanțare a lucrărilor pentru drumuri, școli, dispensare medicale, rețele de apă și canalizare sau iluminat public”.
Prezent la acest eveniment important pentru mai multe localităţi din judeţul Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a evidenţiat spiritul de echipă pe care Marian Mina a reuşit să-l implementeze în administraţia locală:
” M-am bucurat foarte mult că am putut să asist astăzi, împreună cu Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina și cu Vicepreședintele Consiliului Județean, Lucian Corozel, la semnarea unor contracte importante pentru primarii giurgiuveni, ca urmare a proiectelor depuse și aprobate de MDRAPFE, care vor primi finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Sunt pași foarte importanți pentru reabilitarea, modernizarea infrastructurii din județul Giurgiu și îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat! Suntem o echipă și continuăm să dezvoltăm județul Giurgiu!”



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Noi contracte de finanţare semnate pe PNDL II