După Balena albastră, un alt joc iniţiat de Facebook îi îngrozeşte pe părinţi!

După balena albastră iată că a venit rândul unui alt „joc” înfiorător, denumit „Provocarea de 48 de ore”, ce a  început să circule pe Facebook. Acesta îi încurajează pe copii să fugă de acasă timp de două zile. Pentru fiecare menţiune la adresa lor apărută în social media, copiii sunt păcăliţi că vor primi puncte, astfel că sunt binevenite toate mesajele postate de familie şi prieteni în care aceştia fac apel la internauţi, anunţând dispariţia şi implorând ajutorul, potrivit gandul.info.ro

În urmă cu câţiva ani în vestul Europei a circulat un „joc” similar, „Jocul celor 72”, în care copiii încercau să dispară de acasă timp de 72 de ore.

O mămică din Derry, Irlanda, a povestit că familia ei a suferit un adevărat şoc din cauza acestei „competiţii bolnave”. Ea a povestit că cei doi copii ai ei, alături de alţi copii, au fost găsiţi la 55 de ore de la dispariţie în Ballymena. „Mi-a fost teamă că erau morţi sau că ar putea fi violaţi, traficaţi sau ucişi. Dar aceşti copii cred că acest lucru este amuzant”, a povestit mama tinerilor, atunci. Ea a aflat, ulterior, că cei doi copii erau lideri ai jocului, datorită timpului lung petrecut departe de casă.

Reţelele sociale, în special Facebook-ul, reprezintă un mediu propice pentru viralizarea unor astfel de trenduri prosteşti cărora copiii le cad pradă imediat.

(Jurnal)



Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: După Balena albastră, un alt joc iniţiat de Facebook îi îngrozeşte pe părinţi!