Săptămâna legumelor şi fructelor donate – Şcoala gimnazială nr.7

scoala nr. 7. -2Marți, 14 noiembrie 2017, la Școala Gimnaziala Nr. 7 s-a desfășurat a doua activitate din cadrul campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Activitatea s-a desfășurat la Cantina Socială „Sfântul Apostol Andrei”, din Giurgiu și au participat 45 de voluntari ai școlii.
Elevii, însoțiți de către profesoarele Mihăilă Lucia și Roșu Roxana, profesorul Sabasanu Bogdan și încă doi părinți voluntari au strâns și au transportat fructele și legumele donate de către elevi de la clasele a V-a A, a VI-a B, a VI-a C, a VII-a A și a VII-a B.scoala nr. 7
Campania se desfășoară în fiecare zi a acestei săptămâni, astfel că toate clasele și toate cadrele didactice vor participa.
Cei care au inițiat și coordonat activitățile din cadrul acestei campanii sunt: directorul școlii – prof. Mircea Gemescu, responsabilul activităților școlare și extrașcolare – prof. Lidia Apostol, responsabilul diriginţilor -prof. Lucia Mihăilă și prof. Roxana Roșu.scoala nr. 7- 3
Beneficiarii acestei campanii sunt oameni nevoiași și cel care a făcut posibil să ia ființă această cantină de ajutor social, Florin Balaban, care s-a bucurat de inițiativa școlii, a mulțumit și a spus că are nevoie de sprijin .



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Săptămâna legumelor şi fructelor donate – Şcoala gimnazială nr.7