Consilierii judeţeni liberali rămân fără ” lider” – Nicuşor Iacob a fost suspendat

Consilierii judeţeni liberali rămân fără ” lider” – Nicuşor Iacob a fost suspendat

Nicusor IacobÎntr-un eventual CV politic, liberalul Nicuşor Iacob îşi poate trece şi un mandat de consilier judeţean de aproximativ 7 săptămâni, în perioada 21.12.2017- 14.02.2018.
Pe surse, am aflat că în cadrul şedinţei Consiliului judeţean de miercuri, 18 februarie, urmează să fie prezentat ordinul emis de către Instituţia Prefectului, prin care Nicuşor Iacob este suspendat din funcţia de consilier.
Nu ştim exact motivele pentru care liberalul este suspendat, le vom afla doar la şedinţa Consiliului judeţean.
Specialiştii consultaţi spun că varianta probabilă este atacarea de către Prefectură a legalităţii hotărârii Consiliului Local Ogrezeni din 06.01.2018, în care s-a luat act de demisia lui Nicuşor Iacob.
Conform legii 554/2004, a intervenit o suspendare de drept a actului administrativ contestat, cea ce face că funcţia de consilier judeţean pentru Nicuşor Iacob să fie incompatibilă, prin simplul fapt că se prezuma că ar deţine dublă calitate, atât de consilier local cât şi de consilier judeţean.
Cu siguranţă, liberalul urmează să atace în contencios administrativ această decizie. Este însă un proces de durată, perioadă în care îşi pierde calitatea de consilier judeţean, revenind de unde a plecat: consilier local la Ogrezeni.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Consilierii judeţeni liberali rămân fără ” lider” – Nicuşor Iacob a fost suspendat

Comentarii

comentarii