stirigiurgiu.ro

Ghinion: liberalii au rămas – iarăşi – fără “portavoce” în Consiliul Judeţean!

“Ceasul rău, pisica neagră”, blestemele, voodoo, magia neagră ori ghinionul – toate s-au abătut, în ultima vreme, asupra liberalilor giurgiuveni din Consiliul Judeţean, care, în decurs de circa o lună, şi-au pierdut “portavocea” nu o dată, ci chiar… de două ori!

A fost, mai întâi, arestarea celui mai vocal dintre consilierii liberali – celebrul Mihnea Boerescu – implicat în “oareşce” afaceri necurate de cămătărie. Rămaşi descoperiţi la capitolul ” şef de trib”, consilierii s-au repliat rapid şi au găsit un înlocuitor pe măsură pentru Boerescu: Nicuşor Iacob.

El a încercat – în scurtul timp petrecut în fotoliul de consilier – să suplinească lipsa lui Boerescu (pe care, însă, trebuie să recunoaştem, e greu să îl egaleze cineva). Numai că – supriză: Iacob NU mai este consilier judeţen!

Cel puţin deocamdată. Asta pentru că, înainte de a prelua mandatul lui Boerescu, Iacob fusese consilier local la Ogrezeni şi se pare că acolo au fost ceva probleme legale cu hotărârea prin care lui Nicuşor Iacob îi înceta mandatul de consilier local.

Prin urmare, Prefectura a atacat în instanţă respectiva hotărâre, ceea ce înseamnă că, până la o decizie a judecătorilor, Iacob este, în continuare, consilier local la Ogrezeni, deci nu poate fi consilier judeţean.

Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii, însă este de aşteptat ca procesul să fie unul de durată – cum se întâmplă, de obicei, în astfel de cazuri – aşa că nu se ştie ce şanse mai are Iacob să revină pe postul de consilier judeţean.

În aceste condiţii, oare cine va prelua “portavocea” liberală în Consiliul Judeţean?

The post Ghinion: liberalii au rămas – iarăşi – fără “portavoce” în Consiliul Judeţean! appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Ghinion: liberalii au rămas – iarăşi – fără “portavoce” în Consiliul Judeţean!

Comentarii

comentarii