Vizită ”de marcă” la Muzeul Județean. Oaspete: ambasadorul Marii Britanii

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a vizitat joi Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu şi a declarat că este o mare plăcere să se afle în oraşul de pe malul Dunării unde în anul 1837 a avut reşedinţa un viceconsul britanic.

„Este o mare plăcere să mă aflu aici, la Giurgiu, am ajuns ieri, am vizitat Colegiul Naţional ‘Ion Maiorescu’ şi am discutat cu elevi de liceu, dar şi cu voluntari de la filiala de Cruce Roşie Giurgiu pentru a vedea cum operează sistemul de salvare din apă, aici fiind un oraş la Dunăre. M-am întâlnit şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, primarul municipiului, Nicolae Barbu şi prefectul judeţului, Nina Carmen Crişu şi am văzut un aspect cultural al locului printr-o şezătoare.

Este o mare plăcere şi onoare pentru mine să mă aflu astăzi, aici, la Muzeul Judeţean şi să am oportunitatea de a spune ceva despre legăturile istorice dintre Giurgiu şi Marea Britanie. Poate mulţi nu ştiu că în data de 27 aprilie 1837, la Giurgiu, a avut reşedinţă un viceconsul britanic imediat după eliberarea oraşului de sub stăpânirea otomană, iar în 1869 când s-a inaugurat linia Bucureşti-Filaret- Giurgiu, prima linie de cale ferată construită în Principatele Unite se dădea astfel cale liberă intrării României în circuitul civilizaţiei şi al progresului prin folosirea forţei aburului, constructor fiind compania engleză ‘John Trevor Barclay & John Staniforth’”, a spus Brummell.

Vizita ambasadorului britanic se desfăşoară în cadrul unei campanii de diplomaţie publică „Britain In Romania”.

„Este un moment istoric pentru Muzeul Judeţean Giurgiu pentru că vizitele ambasadorilor la muzeele noastre sunt rare, nu este prima vizită a unui ambasador, dar este una dintre cele mai importante. Este o întâlnire cu oameni din învăţământ din instituţiile importante ale oraşului şi cu oameni din administraţie şi cu reprezentanţi ai şcolilor din municipiu. Excelenţa sa a venit la Giurgiu în cadrul campaniei pe care o desfăşoară ambasada şi am fost încântat ca suntem printre cei care au făcut ca aceste lucruri să se întâmple. Avem un muzeu cu multe artefacte care pot concura chiar la nivel universal, cu obiecte care au circulat în toată lumea”, a declarat directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Ionel Muscalu.

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a vizitat expoziţiile de bază şi temporare din cadrul muzeului şi a fost impresionat de una dintre acestea, privind şcoala de altădată, în care se află expuse tăbliţe, creioane, cretă, numărători, abace, caiete, bănci de şcoală şi este prezentat modul în care se făcea şcoală la Giurgiu în urmă cu peste 50 de ani.

La întâlnirea cu Ambasadorul Marii Britanii au mai participat vicepreşedintele CJ Giurgiu, Vasile Andronache, directorul filialei de Cruce Roşie Giurgiu, Marian Măcelaru, reprezentantul Bibliotecii Judeţene Giurgiu, Camelia Filip, elevi de la şcolile din municipiu şi reprezentanţi ai Cercetaşilor României.

www.agerpres.ro

foto: facebook.com – Emil Pălăngean

The post Vizită ”de marcă” la Muzeul Județean. Oaspete: ambasadorul Marii Britanii appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Vizită ”de marcă” la Muzeul Județean. Oaspete: ambasadorul Marii Britanii

Comentarii

comentarii

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com