giurgiu-tribune.ro

PRIMARUL CARE NU MAI ERA, ESTE!  JEAN JIPA – AFECTAT PSIHOLOGIC DE LACRIMILE LOCALNICILOR DIN OGREZENI-GIURGIU

Jean Jipa, primarul comunei Ogrezeni, județul Giurgiu, a transmis un comunicat de presă în care îi anunță pe cetățeni isi retrage demisia de onoare pe care și-a dat-o în urmă cu o săptămână, dupa ce a fost condamnat într-un dosar penal. Edilul susține că a fost determinat să își retragă demisia de lacrimile și tristețea celor din comunitate, dar și de senatorul Nicolae Bădălău și de președintele CJ Giurgiu.

Demisia primarului comunei Ogrezeni judetul Giurgiu a fost înregistrată la Prefectura pe 6 iulie 2018 si la Consiliul Local Ogrezeni în data de 9 iulie ac.,dupa ce pe 29 iunie, edilul a fost condamnat la 3 ani cu suspendare, recuperarea a aproximativ 870 de milioane de lei vechi, si interzicerea drepturilor de a mai ocupa o functie publica timp de 5 ani incepand cu data pronuntarii deciziei definitive .
Miercuri 11 iulie, acesta s-a razgandit si i-a anuntat pe cetateni printr-un comunicat de presa, ce contine in coltul dreapta-sus si simbolul centenarului, ca a ales sa NU ABANDONEZE, sa LUPTE SI SA II SLUJEASCA în continuare . Primarul din Ogrezeni spune ca s-a razgandit asupra deciziei de a demisiona deoarece a fost induiosat de lacrimile si tristetera localnicilor, fiind profund aferctat emotional si psihologic, dar ca a tinut cont si de sustinerea senatorului PSD, Niculae Bădălău și de cea președintelui C.J. Giurgiu, Marian Mina.

Primarul PSD al comunei Ogrezeni judetul Giurgiu Jean Jipa este acuzat de delapidare, fals intelectual si abuz in serviciu. Cel mai probabil , acesta si-a  dat demisia in speranta ca procurorii nu vor face apel .

Camelia Sachetti



Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: PRIMARUL CARE NU MAI ERA, ESTE!  JEAN JIPA – AFECTAT PSIHOLOGIC DE LACRIMILE LOCALNICILOR DIN OGREZENI-GIURGIU

Comentarii

comentarii