giurgiupesurse.ro

Protest în stradă la Giurgiu: Este cerută dreptate în cazul crimei de la Policlinică

protest 2

Aproximativ 50 de tineri au participat la mitingul ce a avut loc în această seară în fata sediului prefecturii Giurgiu. Cu siguranţă erau mai mulţi, dacă organizatorii ar fi obţinut avizul autorităţilor, iar ora de desfăşurare era aleasă mai bine. Cu toate acestea, tinerii s-au arătat determinaţi în a fi solidari cu familia lui Marius Bujan, tânărul ucis săptămâna trecută în cartierul Policlinică, cerând Parchetului să ia măsuri şi împotriva celorlalţi trei indivizi lăsaţi în libertate: Ionuţ Vatafu (zis Don Daniel), Andrei Soare (zis Blondu) şi Alexandru Ban (zis Bostan).
Tânăra Alina Simion, principalul organizator al protestului, spune că acesta nu este îndreptat împotriva conducerii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Giurgiu, care şi-a făcut pe deplin datoria, ci împotriva Parchetului:
protest 1

” Eu îl felicit pe domnul Cătălin Ţone şi subordonaţii săi din IPJ Giurgiu, care i-au prins pe cei patru în mai puţin de 24 de ore. Acest om este corect, dar nu poate să facă mai mult. Poliţia poate să ia măsuri doar până la un anumit punct, după acel punct dosarul ajunge la procuror, după care la judecător. Şeful IPJ Giurgiu ocupă acest post de aproximativ 7-8 luni şi deja a curăţat şoselele de zeci de drogaţi aflaţi la volan. Au fost sesizate zeci de cazuri de drogaţi, ori de traficanţi de droguri către Procuratură. Pentru faptul că aceştia sunt anchetaţi, ori judecaţi în libertate, este vina Procuraturii, nu a poliţiei.
Dosarul despre cazul lui Bujan Marius a ajuns la procurori care au decis să-i lase în libertate pe trei dintre ei şi nu au avut chef să-i ţină sub arest măcar acele 29 de zile, fiindcă ei nu-i consideră pe cei trei criminali un pericul public.”
Alina Simion a prezentat şi ceea ce s-a întâmplat în fatidica zi de 13 august 2018:
” După cum ştiţi, Marius a dat nas în nas cu cei patru indivizi pe Bul. CFR, unde a fost agresat fizic de către ei. Motivele conflictului sunt prea puţin importante, deoarece nimeni nu are dreptul să ia o viaţă, indiferent de ce ar face. Marius a mers acasă, de unde s-a întors cu tatăl său pentru a discuta cu agresorii ca să-l lase în pace. Marius şi tatăl său erau neînarmaţi, dovadă că au vrut să aplaneze conflictul pe cale amiabilă. Între timp a fost sunat şi ademenit în cartierul Policlinică, unde a fost comisă crima. Toată altercaţia s-a petrecut foarte repede, cele două victime neavând timp să se apere. Trei dintre agresori l-au răpus pe tatăl lui Marius Bujan cu o rangă, în timp ce al patrulea
l-a înjunghiat pe Marius în zona abdominală cu un cuţit de bucătărie. Toţi doctorii au crezut că a fost înjunghiat cu o sabie, la cât de mare era rana. I-au fost afectate trei organe interne: splină, ficatul şi rinichiul. În timp ce un prieten al lui Marius încerca să-i transporte la spital, cei patru criminali au încercat să-l împiedice, fapt care a dus la agravare stării lui Marius, pierzând mai mult sânge. Eu cred că situaţia este destul de clară: aceasta a fost o crimă premeditată, pentru care trebuie să plătească toţi patru. Nu trebuie să fie lăsaţi în libertate printre noi. Chiar dacă doar unul
l-a înjunghiat mortal pe Marius, ceilalţi trei sunt la fel de vinovaţi, pentru că au ajutat la înfăptuirea acestei crime, împiedicându-l pe tatăl lui Marius ca să-şi apere copilul.
Astăzi ne-am strâns cu toţii pentru a i se face dreptate lui Marius Bujan şi pentru siguranţa noastră. Este inadmisibil că acei criminali să umble pe străzi liberi, printre noi, fraţii, prietenii şi copii noştri.”
protest 3

Mitingul a continuat cu un marş de protest pe Bul. Bucureşti, în timpul căruia s-a strigat: ” Vrem dreptate pentru Marusoi!”, ” Nu vrem criminali printre noi!” şi „Jos Procuratura!”.
Organizatorii spun că vor continua demersurile pentru a se face lumină în acest caz, prin înaintarea unor petiţii la Parchetul General şi CSM pentru delegarea unui procuror de la Bucureşti care să investigheze crima.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Protest în stradă la Giurgiu: Este cerută dreptate în cazul crimei de la Policlinică

Comentarii

comentarii