Astra Giurgiu – C.S. Concordia Chiajna: siguranță și fair-play

Peste 50 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu  și C.S. Concordia Chiajna. Partida se va disputa duminică, 09 decembrie a.c., începând cu ora 17.00, pe stadionul municipal “Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Accesul în incinta arenei sportive va fi permis de la ora 15:00 pe următoarele trasee:

–  pentru suporterii echipei A.F.C. Astra – Aleea Fabrica de Zahăr;

–  pentru suporterii echipei C.S. Concordia Chiajna – Aleea Plantelor (str. Unirii);

– pentru ceilalţi spectatori: tribuna I – str. Chauncey Hardy;  peluză – Aleea Fabrica de Zahăr.

Clubul organizator a pus în vânzare 3.000 de bilete.

Ca la fiecare meci de fotbal, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Direcției Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și stewarzi.

Comentarii

comentarii