Fără categorie

A murit comandorul Dumitru Cucu, comandantul navei „Mihai Viteazu”, nava de croazieră a lui Ceaușescu

Comandantul „Mihai Viteazu”, fosta navă de promenada a lui Nicolae Ceaușescu, comandor Dumitru Cucu, a trecut la cele veșnice.
Unul dintre cei mai vârstnici navigatori giurgiuveni, nelipsit la Ziua Marinei Române, a plecat sa navigheze printre ingeri, după mai bine de nouă decenii de viață și peste șapte decenii în care s-a dedicat, trup și suflet, dragostei pentru navigație.
Trupul neînsuflețit este depus la capela Bisericii „Sf. Gheorghe” din municipiu, urmând ca mâine, 13 octombrie, să fie condus pe ultimul drum, la cimitirul Sf. Haralambie, unde își va dormi somnul de veci.
Din nefericire, condițiile impuse de pandemia de coronavirus nu vor permite înmormântarea cu onoruri militare, asa cum ar fi fost normal.
Dumitru Cucu va pleca dintre cei vii la fel cum a și trăit:cu modestie!
Dumnezeu să îl odihnească alături de cei drepți!
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: A murit comandorul Dumitru Cucu, comandantul navei „Mihai Viteazu”, nava de croazieră a lui Ceaușescu

Comentarii

comentarii