A patra ediție a FREE SPIRIT RUN – o nouă reușită atletică între Giurgiu și Ruse: Sportivii din Kenya, din nou învingători

Ajunsă la a patra ediție, competiția atletică internațională FREE SPIRIT RUN, desfășurată pe distanța de 15 km, între Ruse și Giurgiu, s-a bucurat, din nou, de un succes pe măsura calității organizării. De buna dispoziție, la Ruse, au fost „responsabili” artiști locali, în timp ce la Giurgiu, Orchestra de Suflători „Valahia” condusă de prof. Virgil Pețanca (aparținând Centrului Cultural Local „Ion Vinea”) și majoretele au adus buna dispoziție în rândul celor câtorva zeci de giurgiuveni prezenți la linia de finish a concursului.

 
Aproape 200 de concurenți, din 9 țări, cu vârste cuprinse între 16 și 73 de ani au luat startul din orașul Ruse, Bulgaria, pregătiți fiind pentru a parcurge cei 15 km, într-un timp cât mai scurt.

După aproximativ 45 de minute, primul a trecut linia de sosire kenianul Biwot Wycliffe Kikorir, urmat de compatriotul său Kosgei Mathew. A treia treaptă a podiumului a fost ocupată de bulgarul Yolo Nikolov, în timp ce cea mai bună clasare a unui român a fost poziția a cincea, ocupată de Robert Georgian Necula.

La fete, s-a impus tot o keniancă, Ruth Chemisto Matebo, urmată de compatrioata sa Hellen Jepkosgei Kimutai, urmată, ca și în cazul băieților, de o reprezentantă a bulgariei, Marinela Nineva. Cu locul patru la feminin, Paulina Adela Bălțoi a fost cea mai bine clasată româncă din ediția a patra a competiției de semimaraton FREE SPIRIT RUN.
La linia de finish, din centrul municipiului Giurgiu, unii concurenți au avut nevoie de sprijinul echipajului de pe ambulanță.

Premiile totale acordate celor mai buni alergători din fiecare dintre cele patru categorii de vârstă (18 – 39 ani, 40 – 49 ani, + 50 ani si OPEN – sub 18 ani) s-au ridicat la 6000 de euro.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: A patra ediție a FREE SPIRIT RUN – o nouă reușită atletică între Giurgiu și Ruse: Sportivii din Kenya, din nou învingători

Comentarii

comentarii

Fără categorie
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com