Fără categorie

Adversarii politici ai PNL “pot sta liniștiți”! Dan Motreanu respectă regulile impuse de contextul pandemic. Rezultatul testului făcut, la cerere, este negativ.

Din respect pentru giurgiuveni, privitor la afirmatiile adversarilor politici care s-au referit la situatia colegilor liberali confirmati pozitiv la testul COVID, presedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu a tinut sa precizeze ca “La începutul acestei săptămâni am avut o ședință alături de o parte din colegii mei din PNL Giurgiu. Toată lumea a purtat mască, s-a respectat distanțarea și am tinut cont de toate măsurile în vigoare. A fost prezent și colegul meu, domnul deputat Toma Petcu; domnul deputat Alexandru Andrei nu a participat la această întâlnire.

Ulterior, așa cum știți, cei doi au fost confirmați pozitiv la testul Coronavirus. Rezultatul testului făcut de mine, la cerere, este negativ. Nu sunt încadrat în definiția de caz, conform metodologiei în vigoare nu sunt contact direct, dat fiind faptul că toată lumea care a fost la acea ședință a respectat întocmai regulile impuse de contextul pandemic. Totuși, pentru maximă protecție, voi repeta testul”.

Prin urmare, liberalul Dan Motreanu demonstreaza ca este un sustinator al respectarii normelor sanitare si de distantare fizica, in contextul evolutiei pandemiei de coronavirus. Nu o data, acesta a facut apel la respectarea normelor sanitare și a atras atenția că respectarea acestora de cât mai mulți cetățeni reprezintă garanția menținerii și adoptării în continuare a măsurilor de relaxare. Acelasi mesaj transmite Dan Motreanu si acum, impreuna cu recunoștința și respectul pentru cei care au fost în linia întâi a luptei duse cu coronavirus.

The post Adversarii politici ai PNL “pot sta liniștiți”! Dan Motreanu respectă regulile impuse de contextul pandemic. Rezultatul testului făcut, la cerere, este negativ. appeared first on Informatia de Giurgiu.



Sursa: informatiadegiurgiu.ro
Articol sursa: Adversarii politici ai PNL “pot sta liniștiți”! Dan Motreanu respectă regulile impuse de contextul pandemic. Rezultatul testului făcut, la cerere, este negativ.

Comentarii

comentarii