saptamanagiurgiuveana.ro

Alde Giurgiu cere lui Tariceanu sa candideze

Liderii organizației județene ALDE Giurgiu au adoptat în unanimitate o rezoluție prin care solicită conducerii centrale a partidului asumarea cât mai rapidă a candidaturii domnului Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

Această hotărare a fost luată ținând cont de situația României la ora actuală. Românii nu mai au timp de pierdut! Țara are nevoie de un Președinte care să fie capabil să o reprezinte cu demnitate, dar mai ales să o apere. Este nevoie de un lider care să simtă româneste și care să unească, nu să dezbine, care să urmărească interesele cetățenilor și nu doar interesele celor care acum se află în spatele actualului Președinte.

Ne dorim să fim respectați la nivel european, nu doar tolerați așa cum se întâmplă în prezent. Doar un Președinte puternic mai poate remedia situația!

Cu acest prilej, fiind organizația ALDE cu cel mai bun rezultat încă de la înființarea partidului, solicităm inclusiv partenerilor de guvernare să reia discuțiile cu privire la desemnarea unui candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale.

Analizând situația politică din acest moment, considerăm că doar susținerea domnului Călin Popescu Tăriceanu poate duce partidele din coaliție în al II-lea tur de scrutin. Un candidat comun exclude posibilitatea ca în turul II al alegerilor prezidențiale confruntarea să fie între PNL și USR.

De asemenea, dorim ca liderii PSD să țină cont de faptul că ALDE este un partener de încredere pe care s-a putut baza indiferent de persoanele care s-au aflat la conducerea Partidului Social Democrat.



Sursa: saptamanagiurgiuveana.ro/wp/
Articol sursa: Alde Giurgiu cere lui Tariceanu sa candideze

Comentarii

comentarii