Alianța USR PLUS îi îndeamnă pe membrii și simpatizanții săi
să participe la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va avea loc
pe 24 noiembrie, și să voteze cu actualul președinte, Klaus Iohannis.

Alianța USR PLUS rămâne consecventă poziției pe care a
avut-o încă de la început, și anume aceea că PSD, în toate versiunile sale de
după 1989, de la Ion Iliescu până la Viorica Dăncilă, nu a făcut altceva decât
să frâneze modernizarea României, să încerce să deturneze țara de la direcția
euro-atlantică și să-i împingă pe români la migrație masivă.

PSD este un partid nociv care, din păcate, încă mai reușește
să păcălească categoriile vulnerabile de populație că este social-democrat și
că le reprezintă interesele. O minciună ce poate fi ușor demontată. Doar în
mandatul Vioricăi Dăncilă inegalitatea veniturilor a crescut în România, iar
numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie rămâne ridicat, la aproape 7
milioane de cetățeni.  

USR a luptat în Parlament, timp de trei ani, împotriva
modificării legilor justiției și a celor penale în favoarea infractorilor,
împotriva privilegiilor demnitarilor, a strâns peste un milion de semnături
pentru inițiativa de modificare a Constituției #faraăpenali și a
transparentizat lucrările legislativului prin informări permanente și prin
toate mijloacele asupra abuzurilor PSD. Am găsit în președintele României Klaus
Iohannis un partener în acest efort și avem convingerea că va rămâne în
continuare un apărător al statului de drept.

„Klaus Iohannis s-a angajat din nou, în ultima conferință de
presă, că, după alegerile prezidențiale va reîncepe discuțiile despre
organizarea alegerilor anticipate pentru care Alianța USR PLUS a propus tuturor
forțelor politice un pact. Credem în continuare că acestea reprezintă singura
soluție pentru ca PSD să fie alungat de la putere pentru o lungă perioadă de
timp. Nouă nu ne e teamă de anticipate și suntem gata de o nouă bătălie cu PSD
care trebuie să plece pentru că e toxic. Cât de toxic am văzut toți de la OUG
13 încoace și vedem și zilele acestea când, prin dezinformări de cea mai
proastă factură, încearcă să dezbine frontul anti-PSD”, a declarat președintele
USR, Dan Barna.

„Votul pentru Klaus Iohannis e un vot care va fi dat pentru
modernizarea României și putem să garantăm susținătorilor noștri că de acest
lucru ne vom asigura și noi, Alianța USR PLUS, care este o forță politică acum
în România. Vom avea grijă ca obiectivele pentru care îl susținem pe Klaus
Iohannis să fie puse în practică nu doar de către viitorul președinte, dar și
în Parlament și la nivel local”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.



Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Alianța USR PLUS îl susține pe Klaus Iohannis în turul 2 la alegerile prezidențiale

Alianța USR PLUS îl susține pe Klaus Iohannis în turul 2 la alegerile prezidențiale

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com