În anul 2018 pe rolul instanţelor de judecată figurează înregistrate un număr total de 83 dosare, din care  69 dosare pe rol la Judecătoria Giurgiu fiind instanţa de fond, iar diferenţa de 14 dosare pe rol la Tribunalul Giurgiu şi Curtea de Apel Bucureşti, urmare a declarării recursurilor şi apelurilor împotriva sentinţelor civile pronunţate de către instanţa de fond.
Din numărul total de dosare soluționate în anul încheiat, au avut soluții favorabile Direcției Poliției Locale un număr de 67 dosare, iar un număr de 12 dosare au avut soluții nefavorabile.
Un număr de 4 dosare se află pe rol la judecătoria Giurgiu, cu termene de judecată în anul 2019.
După obiect pe rolul instanţei de fond figurează următoarele dosare:

plângeri contravenţionale – 56 dosare;
litigii privind funcţionarii publici statutari – 5 dosare;
obligaţia de a face -1 dosar;
contestaţii decizii de concediere – 3 dosare;
anulare act administrativ – 1 dosar;
suspendare act administrativ -1 dosar;
contestaţie la executare – 1 dosar;
alte cereri – 1 dosar;

       După obiect, urmare a recursurilor şi a apelurilor formulate împotriva sentinţelor civile pronunţate de către instanţa de fond, pe rolul Tribunalului Giurgiu şi al Curţii de Apel Bucureşti figurează următoarele dosare:
Tribunalul Giurgiu:

apel anulare proces verbal de contravenţie – 9 dosare;
contestaţie la executare – 1 dosar;

Curtea de Apel București:

recurs litigii privind funcţionarii publici – 1 dosar;
recurs suspendare act administrativ – 1dosar;
recurs anulare act administrativ – 1dosar;
recurs alte cereri – 1 dosar;

(Jurnal)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Anul trecut, peste 80 de giurgiuveni au contestat, în instanță, deciziile polițiștilor locali

Anul trecut, peste 80 de giurgiuveni au contestat, în instanță, deciziile polițiștilor locali

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:                        
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com