Colegii de la adevărul.ro au prezentat în ediţia lor on-line de vineri o ştire peste care nu am putut să trecem nepăsători, făcând în continuare dovada excesului de zel al funcţionarilor din cadrul instituţiilor statului cât şi  al imbecilităţii sistemului , uneori,  ca în cazul de faţă. În timp ce o ţară întreagă este în
Complete Reading

Fotografii: Costel NICOLAE     Vineri seară, în ultima etapă  a Ligii I de fotbal din 2017, Astra Giurgiu a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (1-0),  terminând jocul cu doar 10 oameni în teren. Deși Alexandru Ioniţă II a deschis scorul pentru gazde, din penalty, încă din min. 9 al partidei,  Astra părea
Complete Reading

Chiar dacă titlul articolului sună  bizar, ba chiar  macabru,  el relevă după cum o să constataţi, o realitate înfricoşătoare. După evenimentul tragic de acum câteva zile, petrecut într-o staţie de metrou, când o tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa ca urmare a faptului că a fost împinsă, în mod intenţionat, în faţa trenului
Complete Reading

Joi, 14 decembrie, mai multi membrii PES Activista Giurgiu au fost in mijlocul persoanelor vârstnice găzduite în căminul din satul Onceşti – le-au dus batranilor daruri, i-au ajutat sa impodobeasca bradul de Craciun si au petrecut o seara placuta impreuna. “Este o tradiție a noastra, a celor din PES Activists ca în perioada sărbătorilor de
Complete Reading

Dacă părăsiţi Giurgiu, în acest weekend, aveţi grijă! Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona înaltă de munte, valabilă din această seară în 15 judeţe. Conform prognozei, în intervalul 15 decembrie, ora 18:00 – 16 decembrie, ora 14:00,
Complete Reading

Patru persoane suspectate că au prejudiciat bugetul de stat cu suma de un milion de euro vor fi cercetate sub control judiciar, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cristian Şuţă. Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice au probat şi documentat activitatea infracţională a două persoane din comuna Vidra,
Complete Reading

Persoanele vârstnice găzduite în căminul din localitatea Onceşti au primit oaspeți în data de 14 decembrie 2017: membrii Organizației PES Activists Giurgiu i-au vizitat și le-au adus daruri, cu toții petrecând o seară plăcută împreună. “ Este o tradiție a Organizației PES Activists România ca în toate județele din țară, în perioada sărbătorilor de iarnă,
Complete Reading

Un tânăr din comuna Putineiu este cercetat de polițiști pentru furt calificat după ce a sustras din anexa locuinței unui consătean mai multe bunuri electronice, electrocasnice și scule.  Joi, 14 decembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii Postului de Poliție Putineiu din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Giurgiu au fost sesizați cu privire
Complete Reading

Ştiu doar să arate cu degetul, cu maximă agresivitate, înspre alţii, să ceară respect altora, să facă pe moraliştii neamului, să urle că trebuie linişte, decenţă şi bun simţ, mai ales în aceste zile de doliu naţional. Şi ei, PNL-iştii ăştia ascunşi printre fustele haştagistilor, ce fac cu maximă nesimţire?! Nu doar că au încurajat
Complete Reading