Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit aproximativ 2600 articole textile și de încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, pe care trei cetățeni turci  au încercat să le introducă ilegal în țară.
 În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în trei autocare, în compartimentele destinate bagajelor, cantitatea totală de 2.656 articole textile și de încălțăminte, dar şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 643.700 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Bunuri în valoare de aproximativ  650.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Giurgiu

Bunuri în valoare de aproximativ  650.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Giurgiu

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com