Butelii cu freon, descoperite la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit 86 kilograme substanță refrigerantă, pe care un cetățean bulgar a încercat să o introducă în țară fără autorizaţiile legale.
În data de 17.07.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu substanțe toxice.
Astfel, a fost selectat pentru control un microbuz condus de cetățeanul bulgar T.M., în vârstă de 62 de ani.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit opt butelii care conțineau substanțe de tip freon (R134A, R404A şi R32), pentru care șoferul nu deținea documente justificative și autorizație de transport.
          La cercetări, persoana în cauză a declarat că a cumparat produsele din Bulgaria şi intenționa să le transporte în Germania pentru a le comercializa.
          Întreaga cantitate de substanță, în valoare de 9.200 lei și persoana în cauză au fost preluate de către lucrătorii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Dolj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Butelii cu freon, descoperite la P.T.F. Calafat

Comentarii

comentarii