Fără categorie

Cât câștigă lunar președintele Putin? Cine l-a tras la răspundere pentru salariul său

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost luat la întrebări în legătură cu salariul său de o locuitoare din Sankt Petersburg, oraşul său natal, într-un moment în care Rusia încearcă să-şi revigoreze economia anemică.
O femeie care afirmă că suferă de un handicap şi are un edem cerebral l-a interpelat pe liderul de la Kremlin la finalul unei ceremonii comemorative în fosta capitală imperială rusă şi l-a întrebat, dacă este posibil, după părerea lui, să trăieşti în Rusia dintr-un venit lunar de 10.800 de ruble (în jur de 157 de euro), relatează Agerpres.
„Cred că este foarte dificil”, a afirmat Putin, al cărui salariu lunar depăşeşte 770.000 de ruble, adică 11.215 euro!, potrivit informaţiilor oficiale. În comparație, salariul lui Klaus Iohannis, președintele României, este de 27.000 de lei, adică doar 5.651 euro/ lunar.
Venitul minim vital, respectiv suma considerată indispensabilă de autorităţi, este în prezent de circa 11.300 de ruble (164 de euro) pentru Sankt Petersburg.
„Salariul dvs. atinge probabil 800.000 de ruble”, a mai spus femeia, întrebându-l pe preşedinte despre nivelul chiriilor, cumpărăturile zilnice sau preţuri, insinuând practic că şeful statului este străin de problemele cu care se confruntă persoanele defavorizate.
“Preşedintele nu are salariul cel mai mare din ţară”, a replicat, la rândul său, Vladimir Putin, înainte de a reaminti că pe viitor urmează să fie aplicate o serie de măsuri care vizează creşterea alocaţiilor sociale şi ameliorarea nivelului de viaţă al ruşilor. „Statul face tot ce este în măsură să facă”, a mai dat asigurări preşedintele rus.
(Jurnal)
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Cât câștigă lunar președintele Putin? Cine l-a tras la răspundere pentru salariul său

Comentarii

comentarii