Fără categorie

Cisternă încărcată cu combustibil, implicată într-un accident la Plopșoru

Accidentul a fost înregistrat luni, în jurul orei 14.00, iar pompierii de la ISU anunță că au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

”În accident sunt implicate o cisternă încărcată cu benzină și un autoturism.

La fața locului sunt prezente și două ambulanțe SAJ, care acordă primul ajutor pasagerilor autoturismului (două persoane). Nu au fost persoane încarcerate.

În urma verificărilor efectuate, nu au existat scurgeri de combustibil din cele două autovehicule.

Pompierii asigură măsurile PSI la fața locului și vor acționa pentru sablarea carosabilului, la finalizarea cercetărilor de către IPJ” – spun reprezentanții ISU.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției declară:

”Astăzi, ora 13.35, un bărbat de 60 de ani, din comuna Tulucești, județul Galați, în timp ce conducea o cisternă pe DN 41, avand direcția de deplasare Giurgiu către Oltenița, la ieșire din localitatea Plopșoru, intr-o curba, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani din comuna Daia, județul Giurgiu.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea șoferului de 50 de ani și unui bărbat de 42 de ani, pasager în autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul cisternei a fost testat cu aparatul Drager care a indicat valoarea 0.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

The post Cisternă încărcată cu combustibil, implicată într-un accident la Plopșoru appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Cisternă încărcată cu combustibil, implicată într-un accident la Plopșoru

Comentarii

comentarii