Fără categorie

CJSU – măsuri de carantină la Prundu

Vă informăm că astăzi, 10.05.2020, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, în cadrul căreia au fost adoptate următoarele măsuri referitoare la instituirea carantinei în cartierul Rudărie din localitatea Prundu:

  • În/din zona de carantină din cartierul Rudărie, localitatea Prundu, este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionării populației pe baza documentelor justificative care să indice scopul și destinația transportului.
  • În/din zona de carantină menționată este permisă intrarea, respectiv ieșirea persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, sanitar veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilități publice, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
  • În/din zona de carantină, este permisă intrarea, respectiv ieșirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, care desfășoară activități în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, sanitar veterinar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, serviciilor de utilitate publică, energetic, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor, gospodăririi apelor, doar pentru situații excepționale care țin de menținerea serviciilor publice sau operaționale.
  • În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieșirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creșterii animalelor și apiculturii, pe baza documentelor justificative emise și certificate de autoritățile competente, care să ateste natura activității. Persoanele menționate vor putea părăsi zona de carantină, fie ca urmare a solicitării angajatorului, fie ca urmare a solicitării persoanelor  în cauză cu aprobarea angajatorului, numai după ce obțin aprobarea scrisă a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Giurgiu.
  • În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieșirea materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice (materiale, financiare, umane), precum si aprovizionării populației, pe baza documentelor justificative care să indice scopul și destinația transportului. Persoanele menționate vor prezenta autorităților legitimația de serviciu (valabilă pentru instituțiile bugetare) sau adeverința de salariat eliberată de angajator (valabilă pentru celelalte categorii). În cadrul adeverinței eliberate de către angajator, trebuie specificat în clar următoarele aspecte: datele de contact și de identificare ale angajatorului, datele de contact și de identificare ale persoanei angajate/salariate, numărul contractului individual de muncă, itinerariul de deplasare al acesteia între domiciliul și locația în care aceasta își desfășoară activitatea de lucru, precum și necesitatea argumentată a prezenței angajatului la locul de muncă și faptul că persoana în cauză a fost instruită cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic.
  • Persoanele din zona de carantină care necesită asistență medicală de urgență în situații speciale (ex. chimioterapie, tratament/întreținere după chimioterapie, programe naționale de sănătate etc.) în centre medicale/unități spitalicești specializate, se pot deplasa conform programării, în intervalul orar 06.00-22.00, cu informarea prealabilă a Direcției de Sănătate Publică Giurgiu. Persoanele menționate vor prezenta documente medicale justificative, dovada programării pentru data în care efectuează deplasarea și declarație pe proprie răspundere în care se va preciza traseul deplasării, mijlocul de transport și datele de identificare ale însoțitorului (dacă este cazul). De asemenea, persoanele menționate se vor deplasa numai cu mijloace de transport proprietatea personală sau proprietatea însoțitorului/ conducătorului auto sau cu autospeciale sanitare.
  • În interiorul zonei de carantină este obligatorie acoperirea nasului și a gurii la ieșirea din casă, în toate spațiile publice, cu măști de protecție sau cu variante alternative ale acestora (eşarfe sau alte accesorii vestimentare).
  • Administratorii și deținătorii spațiilor comerciale din zona de carantină au obligația dotării acestor spații cu dispozitive de dezinfecție a mâinilor pe bază de alcool.
  • În zona de carantină, Primăria comunei Prundu va lua următoarele măsuri:
  1. a) asigurarea dezinfecţiei focarelor de infecţie din zona de carantină prin intermediul unei firme specializate autorizate, sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu;
  2. b) colectarea deşeurilor şi procedurile aplicabile pentru asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate etc.);
  3. c) distribuirea sacilor menajeri şi pubelelor pentru locaţiile în care au fost identificate persoane infectate cu COVID-19, deşeurile rezultate urmând a fi colectate, eliminate şi neutralizate de către o firmă specializată autorizată;
  4. d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
  5. e) punerea la dispoziţia persoanelor carantinate a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate, în contextul epidemiologic existent;
  6. f) inventarierea tuturor persoanelor cu domiciliu, reședință ori adresă declarată în zona de carantină stabilită prin Ordinul Comandantului Acțiunii, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 76147 din 10.05.2020 și comunicarea datelor către CJCCI Giurgiu.
  • Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, în colaborare cu autoritatea publică locală, va stabili rute ocolitoare a zonei carantinate și va informa populația în acest sens (dacă este cazul).
  • Direcția de Sănătate Publică Giurgiu va stabili măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării atente a diferitelor categorii de persoane cu risc, cum ar fi: femei gravide, persoane dializate, pacienți oncologici etc.

 

 

PREFECT,

ANETA MATEI

The post CJSU – măsuri de carantină la Prundu appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: CJSU – măsuri de carantină la Prundu

Comentarii

comentarii