Fără categorie

CNAS: Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu cea pentru alte afecțiuni

csigla

 

CNAS a transmis, joi, o serie de clarificări cu privire la acordarea concediului medical și a indemnizației pentru carantină, între acestea numărându-se faptul că durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale pentru alte afecțiuni.

Conform unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Mediafax.

Astfel, arată CNAS, concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

„Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică. În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni”, menționează Casa.

De asemenea, dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

„Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii și se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, adaugă CNAS.

Sursa citată menționează că în cazul certificatelor de concediu medical acordate pentru carantină nu se aplică restricția prevazută la art. 20 alin (1) din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape”, întrucât carantina semnifică o suspiciune a unei persoane de a fi contaminată cu o boală transmisibilă și nu un diagnostic confirmat medical al acesteia (episod de boală).



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: CNAS: Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu cea pentru alte afecțiuni

Comentarii

comentarii