Fără categorie

Codul portocaliu reactivează ”artileria” sfaturilor…

De fiecare dată când meteorologii anunță condiții extreme – fie că vorbim de ger, viscol sau caniculă -apar – inevitabil – și sfaturile pentru a trece cu bine peste respectiva perioadă.

Evident, nici codul portocaliu emis ieri nu este o excepție, așa că medicii ne transmit:

”Ministerul Sănătăţii recomandă cetăţenilor ca în zilele geroase să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea virozelor respiratorii, şi să consume alimente bogate în proteine, dar lângă fructe şi legume.

Persoanele vârstnice, în special cele care au afecţiuni cardiace sau respiratorii, trebuie să aibă o grijă deosebită în perioada valului de frig.

Cei care nu pot evita deplasările afară trebuie să se îmbrace gros, să poarte căciuli şi mănuşi, anunță Agerpres.

Specialiştii reamintesc faptul că este contraindicată expunerea prelungită a mâinilor şi a picioarelor la temperaturi scăzute, pentru că pot apărea degerăturile.”

Sigur că nici polițiștii nu puteau rata ocazia de a transmite:

RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA CIRCULAȚIEI RUTIERE ÎN CONDIȚII DE CAROSABIL UMED, ACOPERIT CU ZĂPADĂ SAU POLEI

Având în vedere previziunile meteo la nivelul județului, polițiștii giurgiuveni atrag atenția participanților la trafic cu privire la circulația în siguranță pe drumurile publice în condiții de lapoviță, carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau polei.

În primul rând reamintim conducătorilor auto obligația echipării autovehiculului cu pneuri corespunzătoare, de iarnă, în cazul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă sau polei ;

Operatorii de transport ce dețin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligația legală de a monta pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite;

Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor iar pe parcursul deplasării respectați indicațiile polițiștilor rutieri;

Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;

Verificați și folosiți corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic. Reamintim că legislația rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităților și în timpul zilei;

În zilele cu lapoviță sau ninsoare, asigurați-vă că rezervorul sistemului de degivrare al autoturismului este alimentat cu soluție adaptată temperaturilor scăzute  și acționați din timp ștergătoarele de parbriz;

În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanță de siguranță față de vehiculele dinainte pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu acționeze brusc mecanismele de direcție și frânare și să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Atenție sporită la efectuarea depășirilor, nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare. Totodată manifestați atenție la depășirea autovehiculelor de tonaj mare (autocamioane) care formează cureți puternici, care vă pot afecta direcția de deplasare sau de pe care pot cădea, în mers, cantități de zăpadă sau gheață care vă pot distrage atenția și determina să efectuați anumite manevre bruște ce pot conduce la evenimente nedorite.

Un alt fenomen cu care șoferii se pot confrunta în aceste zile este ceața. Amintim faptul că toți conducătorii auto sunt obligați prin lege ca în asemenea condiții să utilizeze luminile de întâlnire și de ceață (dacă prin construcție autovehiculul este prevăzut și cu proiectoare de ceață).

Reamintim obligația conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depășească 30 de km/h în localități sau 50 de km/h în afara localităților, când ceața reduce vizibilitatea sub 100 de metri.

Recomandăm conducătorilor auto să se asigure înaintea plecării la drum că au în autoturism o cantitate suficientă de combustibil (inclusiv o rezervă) pentru deplasarea pe care urmează să o efectueze dar și pentru eventuale întârzieri neprevăzute, cauzate de fenomenele meteo, să posede mijloace de curățate și deszăpezire a autovehiculului (racletă, mătură, lopată, etc.), mijloace de tractare, semnalizare și iluminat (cablu de tractare, triunghiuri reflectorizante, veste reflectorizante, lanternă) care să îi ajute în cazul în care autoturismul rămâne imobilizat din cauza fenomenelor meteo, precum și o pătură sau articole vestimentare mai groase.”

The post Codul portocaliu reactivează ”artileria” sfaturilor… appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Codul portocaliu reactivează ”artileria” sfaturilor…

Comentarii

comentarii