Fără categorie

COVID 19, pretextul bănos pentru speculanți!

În momentele grele ale vieții oamenii își arată adevăratul caracter, spune o sintagmă. Imediat ce Guvernul a înăsprit măsurile de combatere a pandemiei Coronavirus, iar informațiile în mass media au devenit tot mai alarmiste, de peste tot, ca șobolanii din subsolurile unor clădiri părăsite,  au apărut  speculanții.
O faună care pe timpul Epocii de aur s-a înmulțit , ca și acum, tot pe seama nenorocirii cetățenilor, a lipsurilor de la acea vreme, resimțite de aceștia.
Așa că Pandemia  a venit ca găina cu ouă de aur din poveste pentru genul ăsta de indivizi lacomi, ce speculează orice moment social critic pentru a se căpătui.
Așa se face că produsele cele mai solicitate în ultima perioadă, medicamentele și alimentele de strictă necesitate și-au dublat prețurile, fără însă nicio justificare. Jigodiile astea umane știu foarte bine  că declarațiile alea sforăitoare  despre plafonarea prețurilor, despre controale la magazine sau la tarabele din piață nu se vor aplica niciodată, ci sunt doar niște fumigene folosite de cei aflați la putere de a-și ține captiv electoratul, promițându-le marea cu sarea.
Și uite așa cartoful a ajuns să coste  4 lei kilogramul. De mai bine cumperi un pui decât să mai prăjești o tigaie de cartofi prăjiți. Unde mai pui, că ăștia și îngrașă.
A venit specialistul pe post și a spus că este bine să înghițim vitamina C, gata!,  și dispărut vitamina din farmacii. E adevărat că cine are o relație o ia , dar la suprapreț. Același lucru se întâmplă cu măștile de protecție , cu soluțiile antimicrobiene, cu produsele contra răcelilor etc.
Evident că atunci omul dă fuga să înlocuiască vitamina cu lămâia. Dar ce să vezi ? De la 7, 8  sau 9 lei/kg, fructul ăsta, pe care unii îl țin în casă doar ca plantă ornamentală, jmecherii de speculanți îl vând acum cu 17 și 18 lei/kg, de ți se acrește definitiv dorința de a mai face un ceai pe care să-l bei singur , în fața oglinzii dacă mai ești  (Doamne ferește) autoizolat sau carantinat la domiciliu!
Oare unde or fi ”comisarii”  de la protecția consumatorului? Pentru funcționarii instituției ăsteia, de stat , nu există sesizare din oficiu?
Revenind la subiectul nostru, constatăm că taximetriștii (unii dintre ei, nu toți!), sunt printre primii  care au speculat la maximum această pandemie. Cum s-a anunțat că mijloacele  de transport în comun nu sunt tocmai sigure pentru cetățeni, fiind un loc în care virusul își poate face de cap, a și crescut prețul pe Kilometru. Așa se face că zilele trecute pentru o cursă din fața Direcției de Cadastru  (adiacent Parcului Alei ) și până la stadionul ”Marin Anastasovici” (fosta Fabrică de zahăr ), speculantul, javra împuțită, taximetristul  – după cum ne declara un călător exasperat – a încasat 11 lei!! Bineînțeles, fără a elibera vreun bon. Oare cu ce unitate o fi măsurat manivelistul ăsta kilometrul? Cumva cu o curea de  ceas?
Iată de ce, de acum încolo vă sfătuim ca atunci când vă urcați într-un taximetru să întrebați mai întâi cât costă kilometrul, dacă vi se dă bon și mai ales – în cazul în care  vă simțiți păcăliți – fotografiați cu telefonul mobil numărul de înmatriculare al mașinii. Ca să știm și noi  (dar și  organele de control), cu cine călătorim de acum încolo!
Mă opresc aici, căci mă grăbesc să cumpăr niște urzici ecologice, necontaminate cu ”Covid 19”, pe care evident că le voi lua la ”de două ori” prețul celor cumpărate anul trecut. Dar ce vreți…Sunt adaosuri comerciale pe care numai SPECULANȚII știu să le calculeze. E vremea lor…!
(R.Semnatu)    

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: COVID 19, pretextul bănos pentru speculanți!

Comentarii

comentarii