Fără categorie

Cum comentează părintele Liviu NEACȘU, isteria națională creată de Sărbătoarea Sfintei Parascheva!

Pe fondul restricțiilor impuse de măsurile de protecție împotriva Covid -19, Sărbătoarea Sfintei Parascheva, a creat o adevărată isterie națională. Timp de două săptămâni, autoritățile locale, la indicațiile reprezentanților din Sănătate și Comitetul de Situații de Urgență, s-au întrecut în bâlbâieli și anunțuri pline de restricții, ce au culminat în cele din urmă cu cel al interzicerii pelerinajului la această sărbătoare.
În concluzie la acest moment nimeni nu știe dacă moaștele Sfintei vor mai putea fi atinse anul acesta, de către cineva. Nici măcar  reprezentanții Bisericii nu vor avea privilegiul de a se apropia de racla cu moaște.  
Biserica a reacționat imediat, Mitropolia Moldovei și Bucovinei cerând anularea restricțiilor cu privire la desfășurarea pelerinajelor, după ce inițial a transmis autorităților locale de la Iași că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva.
În prezent, porţile Catedralei Mitropolitane sunt deschise doar pentru cei care au domiciliul din buletin în oraş, deși reprezentanții bisericii au anunțat Prefectura Iaşi că au capacitatea de a organiza pelerinajul, fără ca participanţii să rişte infectarea cu noul coronavirus. La rândul ei Mitropolia a trimis o adresă oficială către toți membrii Consiliului Județean pentru Situații de Urgență, în care a solicitat modificarea punctului 4 din ultima hotărâre, care prevede (culmea!) că pelerinii nu au voie să atingă racla!
Zilele trecute am stat de vorbă cu preotul paroh al Bisericii cu hramul Sf. Pantelimon, din curtea Spitalului județean Giurgiu, Liviu Neacșu  care ne-a spus în legătură cu acest eveniment :  
„Îndemnul Bisericii este la pace și bună înțelegere. Îndemnul Bisericii este ca hotărârile care se iau la adresa Sfintei Bisericii să fie luate cu consultarea reprezentanților ei. O sărbătoare atât de mare nu poate să treacă oricum și nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Nu spunem noi că este drept sau nedrept. Biserica, oricum, s-a mulat pe situație, și, în afară de milioanele de euro cheltuite din propria visterie pentru susținerea acestui moment delicat și a veni în sprijinul statului cu tot ce a fost nevoie (materiale, sprijin pentru familiile aflate în nevoie, unele chiar în depresie, și au avut nevoie de sprijin moral, spiritual sau material), în afară de implicarea bisericii, a fost și ascultarea pe care Sfânta Biserică a dat dovadă de a se ralia hotărârilor pe care conducătorii țării le-au luat, ca o binevenită metodă de a păstra populația României sănătoasă.
Legat de Sf. Parascheva, sărbătoarea este incomensurabilă, iar trăirea este fantastică. Am experiența personală, mergând în fiecare an la Cuvioasa. Sentimentul, acum, este unul de frustrare. E ca o barieră care mi s-a pus mie, nu ca preot, ci ca simplu cetățean, ca bun creștin, de a merge și a-i aduce o rugăciune de mulțumire și de a-i spune „La mulți ani”, ca unui prieten pe care-l vizitezi și mergi să te bucuri că îl ai, că simți că nu ești singur pe lumea aceasta. Trebuie să recunoaștem că se lasă loc de interpretare, pentru că, la două săptămâni de la alegeri, când am fost invitați cu toții, iar cei care erau bolnavi sau răciți aveau prioritate să meargă, să treacă să voteze primii, bisericii i se interzice să organizeze într-un mod civilizat, de care a dat dovadă, o mare sărbătoare a creștinătății, a țării, pe același motiv de care nu s-a ținut cont la alegeri. Suntem îndreptățiți să punem niște întrebări, de ce atunci s-a putut și acum nu se mai poate? Înaltul Teofan a îndemnat la responsabilitate și și-a cerut iertare de la credincioși, pentru că nu s-a putut organiza pelerinajul. Dar noi suntem în rugăciune, ne rugăm să-i lumineze lumina lui Hristos pe conducătorii noștri și să ia decizii înțelepte, pentru că se pot respecta regulile ca toți să poată trece pe la racla Sfintei să-i spună un duhovnicesc „La mulți ani!”, a încheiat preotul Liviu Neacșu.
(Florian TINCU)
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Cum comentează părintele Liviu NEACȘU, isteria națională creată de Sărbătoarea Sfintei Parascheva!

Comentarii

comentarii