Preşedintele Klaus Iohannis a declarat
că România Normală este o Românie în care PSD nu se
regăseşte nici în conducerea statului, nici în conducerea judeţelor. El a
acuzat PSD că împroaşcă venin, minciuni şi fake news.

Președintele Klaus Iohannis a mers pe
jos, prin Baia Mare, spre sala în care a avut loc întâlnirea cu cetățenii din
județul Maramureș, în prima zi a campaniei electorale pentru turul al doilea al
alegerilor prezidențiale. Președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de câteva mii
de persoane. Oamenii au dat mâna cu președintele României și au făcut
fotografii cu acesta. Șeful statului a fost solicitat să semneze autografe pe
cea mai recentă carte pe care a scris-o.

 Sala Polivalentă din Baia Mare, în care a avut
loc reuniunea, a fost plină până la refuz, la eveniment participând 3.000 de cetățeni și
simpatizanți ai PNL. Președintele a mers printre oameni, făcând o nouă baie de mulțime.

Klaus Iohannis a fost provocat, de
jurnaliști, să numească două realizări ale mandatului său, una
de pe plan intern şi una de pe plan extern, şi a nominalizat Pactul pentru 2%
alocat Apărării, semnat de toate partidele parlamentare, dar şi summitul de la
Sibiu.

România normală nu se poate realiza cu PSD în curte

În discursul ținut în fața
simpatizanților, Klaus Iohannis a atacat dur PSD, afirmând că rezultatul din primul tur al
prezidențialelor dovedește că
”românii, împreună cu mine, împreună cu voi, își doresc o Românie fără PSD”.

”România Normală, dragii mei, nu se poate realiza cu PSD în curte.
România Normală este o Românie
în care PSD nu se regăsește nici în conducerea statului, nici în conducerea
județelor, și sper, dacă munciți bine, să dispară și din majoritatea primăriilor din țară”, a declarat șeful
statului. ”Eu îmi doresc o Românie fără PSD în conducere. Asta nu înseamnă că
trebuie să plece din țară. N-au decât să stea în Opoziție, așa se numește locul
acela”, a explicat șeful statului.

Klaus Iohannis a explicat că el s-a
poziţionat promovând România Normală, în timp ce PSD îşi arată faţa urâtă. ”PSD împroașcă venin,
minciuni și fake news. Asta
face PSD. Ăsta este PSD. Minciuni peste minciuni, despre mine, despre
voi, despre aliații noștri. Asta știe
să facă PSD”, a acuzat
șeful statului.

Iohannis contează pe voturile
alegătorilor de dreapta

”Au pierdut și au pierdut grav. Au
fost trimiși pesediștii de trei ori acasă, de poporul român desigur – la europarlamentare, la referendum și
în primul tur al alegerilor prezidențiale. Și totuși ce auzim? PSD își face planuri deja, iată, pentru
moțiune de cenzură. Ei vor să vină înapoi. Cum să trăiască PSD fără conexiuni la bugetul țării?
Or așa ceva, dragii mei, cred că sunteți de acord că nu putem să permitem!”, a afirmat Iohannis.

”Eroii alegerilor nu suntem noi,
politicienii, sunteți voi, alegătorii”, a afirmat președintele. Șeful statului
a declarat că în turul doi al alegerilor prezidenţiale contează pe voturile
alegătorilor PNL, USR-PLUS şi PMP, dar îşi doreşte să obţină voturi şi de la UDMR.
”Eu contez pe alegătorii Partidului Național Liberal. Să știți că
eu contez și pe alegătorii
USR-PLUS. Sunt oameni care își doresc, ca și mine, ca și voi, o țară modernă, europeană. Sigur, ei își
doresc să se întâmple mâine.
Nu se va întâmpla chiar mâine, dar suntem de aceeași parte a baricadei. Eu contez și pe
alegătorii PMP. PMP a avut un candidat care a vorbit mult despre educație. Și
eu. Ne dorim aceleași lucruri și sunt convins că și alegătorii voștri își doresc o Românie modernă, o Românie prosperă. Hai să o facem împreună!”, a afirmat
Iohannis.

Mesaj pentru alegătorii PSD

Președintele a spus că PSD-iştii le-au
promis ”lapte şi miere” românilor, dar când au ajuns la putere au început
încercările de acaparare a justiţiei, a marilor sisteme publice, ”au început să facă zid în jurul
penalilor din PSD”.

El a susţinut că nu crede că îi poate
convinge pe alegătorii PSD să-l voteze în turul al doilea, dar le-a dat asigurări că pensiile şi salariile nu vor
fi tăiate. ”Ce vină au
oamenii care au ales PSD? N-au nicio vină, fiindcă și ei, dragii mei, își
doresc cam aceleași lucruri. Își doresc o Românie modernă, o Românie prosperă. Își doresc să nu se
taie salariile și pensiile. Și eu îmi
doresc același lucru. Nu cred că pot să îi conving să mă voteze, chit că mi-ar plăcea. Dar, cel
puțin, pot să le garantez că eu, împreună cu guvernul liberal,
nici nu vom tăia salarii, nici nu vom tăia pensii. Și noi vom face România
modernă și prosperă”, a
declarat Iohannis.



Sursa: saptamanagiurgiuveana.ro/wp/
Articol sursa: Cum face PSD campanie. Dezvăluirile lui Klaus Iohannis

Cum face PSD campanie. Dezvăluirile lui Klaus Iohannis

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com