Persoanele care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timpul condusului vor fi sancționate, începând de sâmbătă, cu amenzi mai mari și puncte de penalizare. Dacă în timp ce folosesc telefonul încalcă și alte reguli de circulație, conducătorii auto vor fi sancționați și cu suspendarea pentru 30 de zile a dreptului de a conduce.
„La data de 12 august 2019, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 11 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare”, a transmis Poliția Română.
Sursa citată a precizat că nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.
În ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei).
„Un alt aspect de noutate îl constituie sancționarea unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai”, a mai transmis Poliția Română.
Poliția Rutieră a transmis, însă , într-un mesaj postat pe constul de Facebook, că nici folosirea ceasului digital nu este pemisă.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: De azi, puteți rămâne fără permis dacă folosiți telefonul la volan. Nu aveți voie să folosiți nici ceasul digital!

De azi, puteți rămâne fără permis dacă folosiți telefonul la volan. Nu aveți voie să folosiți nici ceasul digital!

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com