Partea I: O furtună nimicitoare
„Amăgirea este un fel de vrajă, o înșelătorie subțire, un truc de fezandat inocenți. Amăgirea promite, îți arată un viitor făcut din cocoși roz. Este minciuna pe care te ambalezi să o accepți, pentru care te rogi. E speranța cu aripioare de sfinx, puntea salvatoare și măna întinsă. Amăgitul nu e om. E doar un drogat, un puf plutitor.”
Doina Ruști, Manuscrisul fanariot, 2015

Următoarele patru săptămâni vor determina soarta Marii Britanii, dar și a întregii Uniuni Europene. Parlamentul Britanic va decide dacă Regatul Unit va ieși din UE fără să fi negociat un acord privind modalitățile conviețuirii acestei țări cu partenerii ei Europeni, sau dacă va amâna acest dezastru iminent prin extinderea terminului de ieșire stabilit de art. 50 al Tratatului Uniunii Europene pentru data de 29 martie 2019. O asemenea extindere i-ar da răgazul atât de necesar pentru a-și regândi poziția și poate chiar pentru a declanșa o nouă consultație populară în care toți cetățenii ei să se pronunțe în mod clar între pe de-o parte, acordul negociat de Prim Ministrul Britanic Theresa May cu ceilalți 27 membri ai UE și pe de alta, o Mare Britanie care să rămână în continuare membru deplin a Uniunii Europene.  România, precum și ceilalți membri ai UE, au mult de învățat din peripețiile prietenilor noștri de peste Canalul Mânecii, al căror griji, preocupări, speranțe și visuri le împărtășim în mare parte. De aceea, este foarte important pentru noi să înțelegem de ce Referendumul Brexit s-a soldat cu rezultatul pe care îl știm – decizia de a ieși din UE a Regatului Unit și mai ales, care au fost principalele motive care au convins pe alegătorii britanici să facă această alegere cu consecințe atât de nefaste nu numai pentru ei, dar și pentru noi toți, pe întregul continent european.
 
În vara și toamna lui 2016, imediat după rezultatul referendumului Brexit, explicația motivelor alegătorilor care aleseseră să susțină opțiunea de a ieși din Uniunea Europeană părea sa fie destul de clară și de limpede. Unei majorități dintre cei ce ieșiseră la urne li se făcuse lehamite. Se răzvrătiră împotriva unui sistem politic britanic care le priva din ce în ce mai mult de o voce adevărată și de un vot efectiv și care își stabilise de mult timp ca obiectiv primar exploatarea forțelor economice globale care beneficiau doar unei mici minorități, concentrate în principal în Londra. În același timp scădeau în mod dramatic, pentru marea majoritate a cetățenilor din restul țării, oportunitățile lor de muncă, serviciile lor sociale, de educație, de sănătate, precum și calitatea lor de viață în general. Se răzvrătiră împotriva unei Uniuni Europene dotate cu o monedă unică instabilă, cu o constituție neratificată, cu un Președinte neales de cetățeni, cu un Parlament European inefectiv – și mai ales, fără nici un fel de adevărate legături pan-europene comune de solidaritate și de responsabilitate în domeniul politic și economic, singurele care ar fi fost capabile să fi întărit genunchii slabi ai acestui gigant șubred în momentul în care urma să fie răzbit de vânturile puternice ale unei recesii economice sau ale unei agresiuni din exterior. Și aceste furtuni n-au întârziat să se dezlănțuie, așa cum ne amintesc aproape zilnic știrile televizate despre criza economică și socială din Grecia, despre criza emigranților din Orientul Apropiat, despre conflictul ucrainean încă în plin toi – crize pentru care Uniunea Europeană, prost guvernată de ‚politicienii noștri’ naționali, nu are la urma urmei nici o singură soluție viabilă. Se răzvrătiră împotriva socializării costurilor și riscurilor sociale și privatizarea câștigurilor și beneficiilor comerciale, împotriva pierderii oricărui control asupra propriilor lor vieți, împotriva neputinței de a decide propriul lor viitor.
Și astfel, se lăsară amăgiți de falsa propagandă a Partidului pentru Independența Marii Britanii (‚UKIP’) și al Conservatorilor Eurosceptici, care le promiseră că dacă vor respinge în întregime Uniunea Europeană și dacă vor reafirma dorința lor pentru o totală suveranitate britanică mitică, și-ar putea în sfârșit relua controlul vieților lor și ar reuși în fine să drege un sistem politic care nu le mai lua în considerație vocile și nu le mai susținea nevoile lor de bază nici măcar cu un ajutor financiar minim. Votară deci pentru Brexit – ca și când Uniunea Europeană ar fi fost doar o ‚alianță internațională’ în care o Mare Britanie suverană ar putea intra sau din care ar putea ieși după bunul ei plac, în loc de ceea ce este cu adevărat: un nivel indispensabil al guvernanței britanice fără de care riscurile vor fi și mai ridicate, lipsa de control va fi și mai pronunțată, problemele care îi vor confrunta vor fi și mai îngrijorătoare, furia și nemulțumirea cetățenilor va continua să se întețească și mai mult.
Dar am avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a începe a percepe într-adevăr subterfugiile cauzelor interconectate și deseori întretăiate ale Brexitului, pentru a le clasa în șapte categorii principale de motive care de manieră explicită sau implicită au militat in favoarea lui, precum și pentru a înțelege cum aceste argumente au acționat în comun de diverse maniere din punctul de vedere al diverselor segmente ale alegătorilor britanici care au ieșit la vot pe 23 iunie 2016, pentru a dezlănțui furtuna nimicitoare care a creat cea mai mare criză contemporană a Marii Britanii. Fiecare din aceste șapte motive principale este structurat în jurul unei revendicări clare și a mâniei unui segment specific al alegătorilor britanici împotriva unui aspect bine definit al sistemului politic britanic actual.
Acest  text este adaptat din cartea lui Alex Olteanu care va fi publicată în vara lui 2019 cu titlul: „Marea Britanie Dincolo de Brexit: Un Deznodământ Drept și Durabil”. Autorul poate fi contactat la: alex@craedo.com.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: De ce Brexit? Învățături pentru România și pentru Europa

De ce Brexit? Învățături pentru România și pentru Europa

Comentarii

comentarii

Etichetat pe:            
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com