Fără categorie

De unde ”ni se trage” numărul record de infectări cu COVID-19…

Directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Carmen Dorobăț, susține că recordul din aceste zile trebuie să ne îngrijoreze, dar să nu ne mire. „În urmă cu două luni, la sfârșit de vacanță, noi, infecționiștii, spuneam că trebuie să purtăm masca în spațiile deschise și foarte aglomerate. Mulți nu ne-au luat în serios și chiar au râs. Spuneam că începutul anului școlar trebuie să ne găsească cu un număr mai mic de cazuri, de ordinul sutelor, și nu de ordinul miilor. Nu s-a întâmplat așa”.

Medicul mai explică faptul că începutul anului școlar, campania electorală, începutul anului universitar și tot ceea ce înseamnă socializarea la tineri, dar și mediatizarea extrem de agresivă de pe rețelele de socializare în ceea ce privește nerespectarea regulilor au dus la situația actuală. „Este o realitate tragică. De aceea ne aflam acum aici și nu cred că vom avea o cifră în scădere atât de rapid”, a precizat Dorobăț.
Doctorul Radu Țincu, giurgiuvean de-al nostru, în prezent medic primar în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca din București, spune că era previzibil că se va ajunge aici deoarece măsurile de relaxare nu au fost respectate cu strictețe. „Situația devine din ce în ce mai dificilă și era previzibil că se va ajunge aici pentru că toate măsurile de relaxare din luna septembrie nu au fost însoțite de respectarea cu strictețe a regulilor sanitare. Cred că și în următoarele zile vom asista la o creștere a numărului de cazuri”.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: De unde ”ni se trage” numărul record de infectări cu COVID-19…

Comentarii

comentarii