Deputatul giurgiuvean, Elena Cristina DINU, despre vizita la Giurgiu a ministrului sănătății, Sorina Pintea

„Astăzi, (n. r – sâmbătă, 20 aprilie) ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Am fost alături de ea parlamentari din judeţul Giurgiu, conducerea Consiliului Judeţean, managerii spitalelor din judeţ, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Casei de Asigurări de Sănătate şi Prefecturii Giurgiu, împreună cu presa locală şi Naţională”-scria, pe pagina sa de socializare, deputatul giurgiuvean Cristina Elena Dinu.
Iată, mai jos  textul integral postat pe Facebook de către deputatul Elena Dinu:
„I-am prezentat doamnei ministru atât secţiile moderne ale spitalului, cât şi pe acelea unde este mare nevoie de investiţii, pentru că trebuie să cunoască realitatea, pentru a şti care sunt necesităţile, astfel încât şi Spitalul de la Giurgiu să fie unul modern, care acordă asistenţă medicală la cele mai înalte standarde.
Din bugetul pentru investiţii din acest an al Ministerului Sănătăţii, SJU Giurgiu va beneficia de 12,4 milioane de lei, Spitalul Izvorul de 1,5 milioane lei şi Spitalul Bolintin de 1,7 milioane de lei, sume foarte importante pentru dotarea unităţilor sanitare din judeţul nostru.
Mulţumim doamnei ministru Sorina Pintea pentru atenţia şi ajutorul acordate judeţului Giurgiu!”

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Deputatul giurgiuvean, Elena Cristina DINU, despre vizita la Giurgiu a ministrului sănătății, Sorina Pintea

Comentarii

comentarii