Deputatul Toma Petcu: Dunărea este şansa de dezvoltare pentru Giurgiu!

toma-petcu-465x390

Deputatul Toma-Florin Petcu, preşedintele organizaţiei judeţene ALDE Giurgiu, este născut la 29 aprilie 1978.
Toma Petcu este căsătorit şi are un copil, Andreea. De profesie Toma Petcu este inginer constructor.
Considerat ” copilul minune” al politicii giurgiuvene, Toma Petcu a mai ocupat, printre altele, funcţia de ministru al Energiei, director al Direcției de Insolvență la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, între anii 2013-2014, din decembrie 2014 până în mai 2016, a fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
O carieră politică şi administrativa remarcabilă la doar 41 de ani. Face parte din nouă clasă politică giurgiuveană şi are tot viitorul în faţă.
În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obținut un mandat de deputat în circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu, pe listele ALDE. În această calitate, este președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.
Toma Petcu,președintele ALDE Giurgiu, este în acest moment unul dintre cei mai influenţi oameni politici giurgiuveni:

Giurgiu este în prezent un oraş din ce în ce mai sărac, mai depopulat, fără o viaţă socială. În Giurgiu viaţa socială chiar nu există, iar acest lucru mă deranjează probabil cel mai mult. Majoritatea giurgiuvenilor sunt nevoiţi să plece, fie la Bucureşti, fie în afara ţării, ceea ce este şi mai grav. Din punct de vedere moral, în timp sa dovedit că nivelul de trăi şi viaţa socială scăzută duc la ură, invidie, răutate. Îmi displac toate aceste lucruri. Mi-aş dori să vede pe chipurile giurgiuvenilor mai mult zâmbet, mai multă bucurie şi relaxarea unui om care este stăpân pe el şi pe ziua de mâine.”
Preşedintele ALDE Giurgiu are în fiecare zi de vineri program de audienţe cu alegătorii. Binecunoscuta problemă a locurilor de mună este principala problemă ridicată. Preşedintele ALDE Giurgiu evidenţiază şi discrepanţa modului în care sa dezvoltat România în ultimii ani:
” La cabinetul meu parlamentar programul de audienţe este în fiecare zi de vineri, între orele 10-14. O mare parte dintre cei care vin în audienţe sunt primiţi de către mine, pe cei care nu am timp să-i primesc, au întâlniri cu consilierii, care fac oficiul de ai primi şi a prelua problemele şi petiţiile.
Principala problemă ridicată de către giurgiuvenii care vin la cabinetul parlamentar se referă locurile de muncă. Din punctul meu de vedere este un lucru pozitiv, pentru că în alte judeţe sunt firme care nu mai au forţă de muncă, acest dezechilibru fiind determinat şi de modul în care a fost dezvoltată România în ultimii ani. Avem o dezvoltare foarte puternică în Ardeal, Constanţa, Prahova şi Bucureşti. Sunt câteva enclave pozitive ca nivel de dezvoltare, în rest, o subdezvoltare pentru oraşele din sud, în principal cele riverane Dunării. Începând cu Drobeta Turnu Severin, continuând cu Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, evidenţiam judeţe cu un potenţial mare de dezvoltare, dar foarte sărace.
Consider că acest guvern, din care şi ALDE face parte, este obligat să se uite foarte atent către investiţiile mari din aceste zone defavorizate. Vorbesc aici despre sudul României şi, bineînţeles, Moldova.”

Toma Petcu este optimist în privinţa speranţelor de dezvoltare pentru municipiul Giurgiu, punând accent pe faptul că suntem oraş cu acces la Dunăre şi un port modern poate oferi oportunităţi neexploatate în prezent:
” Giurgiu are nevoie de un şoc să se trezească, asta am spus în conferinţele mele de presă din ultimele luni. Şocul de care avem nevoie este dat de infrastructura pe transport: naval, cfr, rutier.

Este de remarcat faptul că în bugetul din acest an al Ministrului Transporturilor este prinsă suma necesară pentru refacerea căii ferate Giurgiu- Bucureşti.Mă bucur foarte mult că în discuţiile cu partenerii bulgari podul de la Giurgiu este un subiect prioritar, mă bucur că APDF are în buget sumele necesare pentru dragarea şenalului navigabil, astfel încât să nu mai avem probleme.
Şansa cea mai importantă pentru dezvoltarea oraşului Giurgiu este Dunărea.Mă refer la un port nou de mărfuri. Cele existente în prezent îţi oferă posibilitatea doar să operezi, acestea trebuie extinse. Un alt subiect important este legat de oportunitatea turismului pe Dunăre. Dunărea este şansa de dezvoltare pentru Giurgiu”
Despre tristeţea giurgiuvenilor, candidatura în 2020 la funcţia de primar al municipiului Giurgiu şi pariul legat de primarul Nicolae Barbu, vezi video:



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Deputatul Toma Petcu: Dunărea este şansa de dezvoltare pentru Giurgiu!

Comentarii

comentarii