Fără categorie

DSP-urile vor trebui să asigure prezența unui cadru medical în școli

Direcțiile de sănătate publică urmează să primească de la inspectoratele școlare, lista cu programul de activități ale școlilor, astfel încât DSP-urile să repartizeze câte un cadru medical pentru fiecare școală. Lista va fi reactualizată cu minimum 24 de ore înaintea fiecărei probe de examen.
”În maximum două zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, inspectoratele școlare județene și inspectoratul școlar al Municipiului București transmit către autoritățile administrației publice locale respectiv către direcțiile de Sănătate publică județene lista cu elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile sau instituțiile de învățământ care participă la desfășurarea activităților de învățământ în perioada pregătirii elevilor și în perioada desfășurării examenelor”, se arată în alineatul c) al articolului 13.
Școlilor li se permite să ia  măsuri suplimentare  pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus, dacă sunt sprijinite de către autoritățile locale. Astfel vor fi  permise instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri pentru siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu ș.a.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: DSP-urile vor trebui să asigure prezența unui cadru medical în școli

Comentarii

comentarii