Fără categorie

După mai bine de șase luni, actorii giurgiuveni revin pe scenă. Invitație la prima premieră a stagiunii

În sfârșit, iubitorii teatrului se pot reîntâlni cu actorii și la Giurgiu! După mai bine de jumătate de an, Teatrul „Tudor Vianu” își redeschide sălile pentru public și oferă, ca de fiecare dată la început de stagiune, un spectacol în premieră.

DĂ-NE UN SEMN este o comedie polițistă și, în același timp, o satiră usturătoare, semnată de unul dintre cei mai apreciați și jucați dramaturgi contemporani din Marea Britanie. Personajele sale plac prin spontaneitate și replica plină de vervă, iar acțiunea ține spectatorul cu sufletul la gură, pentru că autorul se dovedește și un maestru al suspansului.

Premiera „Dă-ne un semn” – un spectacol de Cosmin Crețu – prilejuiește publicului reîntâlnirea cu unii dintre cei mai îndrăgiți actori care au urcat pe scena teatrului giurgiuvean în stagiunile anterioare: Ana Sivu-Daponte, Raluca Botez, Laura Voicu, Georgiana Vrațiu, Robert Poiană și Filip Popa.

Așadar, vineri seară, pe 25 septembrie, la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului „Tudor Vianu”, invităm publicul giurgiuvean la premiera „Dă-ne un semn”.

Pe perioada stării de alertă, în Sala Mare vor fi disponibile 195 de locuri, iar accesul publicului va fi posibil numai cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei de COVID-19, adoptate în instituțiile de spectacole din România.

 

Giurgiu, 22 septembrie 2020

The post După mai bine de șase luni, actorii giurgiuveni revin pe scenă. Invitație la prima premieră a stagiunii appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: După mai bine de șase luni, actorii giurgiuveni revin pe scenă. Invitație la prima premieră a stagiunii

Comentarii

comentarii