Elevii de la Școala Gimnazială Vărăști,  în vizită la ROMAERO S.A

O știre apărută pe facebook-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Giurgiu, ne informează despre o inițiativă lăudabilă. Astfel cadrele didactice din Școala Gimnazială Vărăști, în parteneriat cu Primăria localității  Vărăști, au organizat recent  o excursie pe tema ”Consiliere și orientare școlară” pentru elevii din clasele VII-a și a VIII-a , la ROMAERO S.A. Vizita a avut ca scop orientarea elevilor care după terminarea școlii vor cauta un job sau o formă de învățământ care să îi perfecționeze .
Așa cum ne spunea Mirela Delea, inspector general al IȘJ Giurgiu, astfel de vizite ar putea deschide apetitul unor elevi pentru diferite zone de activitate  din economie,  pentru unii dintre ei chiar acest  liceu de aviație  putând fi o eventuală opțiune.

 De precizat că ROMAERO S.A este la acest moment cea mai mare companie de stat din industria aerospațială românească.  Serviciile  Companiei includ întreținerea aeronavelor, producție, fabricarea de arme, precum și consultanță și management.
Înainte de 1989, Romaero Băneasa, pe atunci numită Întreprinderea de Avioane București, a construit 11 aparate tip Rombac 1-11, avion de pasageri, turboreactor, construit după licența britanică BAC, acesta fiind singurul avion comercial cu reacție construit într-o țară din Europa comunistă, cu excepția celor produse în Uniunea Sovietică.

La jumătatea anilor ’90, Romaero s-a relansat, specializându-se în producția de subansambluri pentru marii producători de aeronave comerciale. Astfel, în acest moment (mai 2006), fabrica de la Băneasa are contracte cu firme precum British Aerospace, Boeing,  Elbit, Gulfstream, Finmeccanica, Bombardier și modernizează avioanele Hercules (produse de Lockheed Martin), aflate în dotarea Armatei Române, producând componente pentru Boeing 787 Dreamliner, Airbus A380, precum și pentru rachetele antiaeriene Hawk.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Elevii de la Școala Gimnazială Vărăști,  în vizită la ROMAERO S.A

Comentarii

comentarii