Exclusiv: Unde îşi ascundea banii şeful de la permise auto

mita

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis sâmbătă, 21 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a comisarului şef Mitică Văduva, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, acesta fiind acuzat de săvârşirea a 10 infracţiuni de luare de mită
Alături de comisarul Mitică Văduva, în faţa judecătorului a fost prezentat, tot cu propunere de arestare preventivă, şi primarul comunei Valea Dragului, Marin Mototolea., acuzat de patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.
În cazul acestuia, instanţa a decis măsura arestului la domiciliu, deoarece Mototolea a invocat că are grave probleme de sănătate. Primarul comunei Valea Dragului ar fi intervenit pentru programarea mai repede a patru persoane care urmau să susţină examenul pentru permis.
Ceilalţi 11 inculpaţi sunt acuzaţi de luare de mită, complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă. Majoritatea acestora şi-au recunoscut faptele.
Surse din cadrul anchetei spun că la percheziţia desfăşurată la domiciliul comisarului şef Mitică Văduva procurorii au găsit aproximativ 20 de mii de euro, 3 mii de dolari şi 300 de milioane de lei.
Banii erau ascunşi în hota de la bucătărie.



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Exclusiv: Unde îşi ascundea banii şeful de la permise auto

Comentarii

comentarii

Fără categorie
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com