Fundația irlandeză Comber și-a anunțat încheierea misiunii în România

De mai bine de 20 de ani, voluntarii  Fundaţiei irlandeze Comber sunt o prezenţă obişnuită în viaţa persoanelor  cu dizabilităţi din judeţul Giurgiu,  sprijinind închiderea instituțiilor care au rămas în judetul Giurgiu în care sunt instituționalizate persoane cu probleme de sănătate mintală, inclusiv copii sustinând construirea de locuințe protejate în comunitate pentru cei care necesita înca îngrijire și asistență.

Astăzi, președintele fundației, John Mulligan, a avut o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, Marian Mina pentru a anunța finalul misiunii sale în România.

Întâlnirea este relatată de președintele CJ pe pagina sa de socializare:

”Am avut, astăzi, o întrevedere cu europarlamentarul social-democrat Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, cu preşedintele Fundaţiei Comber, John Mulligan, şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, la sediul Consiliului Judeţean Giurgiu.

Preşedintele John Mulligan a venit în oraşul nostru pentru a anunţa oficial că misiunea fundaţiei irlandeze pe care o conduce s-a încheiat în ţara noastră.

Astfel, şi la Giurgiu, toate casele de tip familial şi locuinţele protejate construite aici de către Comber ne vor fi donate şi vor trece, astfel, în patrimoniul Consiliului Judeţean.

L-am asigurat pe preşedintele Fundaţiei Comber că vom continua munca începută de voluntarii irlandezi, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât şi în ceea ce priveşte procesul de dezinstituţionalizare a beneficiarilor sistemului de asistenţă socială. În acest sens, DGASPC Giurgiu va implementa, în perioada următoare, un proiect european pentru extinderea reţelei de asistenţi maternali.

Le mulţumesc celor de la Fundaţia Comber pentru tot ce au făcut în Giurgiu şi sunt convins că ne vor ajuta de fiecare dată când vom avea nevoie de experienţa dumnealor!”

46335598_1935609556523011_3961598325395816448_n46342646_1935606863189947_9016642616514576384_n46361119_1935607899856510_1629836644544675840_n46449452_1935607903189843_8078655195388575744_n46452354_1935607329856567_7346241753910870016_n



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Fundația irlandeză Comber și-a anunțat încheierea misiunii în România

Comentarii

comentarii

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com