Fără categorie

Gelozia l-a dus după gratii: tentativă de omor, în apropierea Crăciunului!

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile după ce l-a înjunghiat cu un cuţit pe un alt bărbat în vârstă de 37 de ani din Giurgiu şi i-a pus viaţa în pericol, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Daniel Patentaşu.

„La finalul săptămânii trecute, respectiv, sâmbătă, 22 decembrie, un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Giurgiu l-a înjunghiat cu un cuţit pe un alt bărbat în vârstă de 37 de ani din acelaşi oraş, nu a fost vorba de lovituri sau alte violenţe, ci de înjunghiere cu un obiect tăietor-înţepător, viaţa celui înjunghiat fiind pusă în pericol. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu iar agresorul a fost reţinut şi se află în arestul IPJ Giurgiu”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Daniel Patentaşu.

Surse apropiate anchetei spun că agresiunea s-ar fi produs pe fondul geloziei, bărbatul agresat fiind înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit cu o lamă mai lungă, asemănător cu o sabie.

Bărbatul înjunghiat a fost transportat la un spital din Bucureşti iar agresorul se află în arestul IPJ Giurgiu şi este cercetat pentru tentativă de omor.

www.agerpres.ro

The post Gelozia l-a dus după gratii: tentativă de omor, în apropierea Crăciunului! appeared first on Stiri Giurgiu | Cotidian local de informatie si atitudine.



Sursa: stirigiurgiu.ro
Articol sursa: Gelozia l-a dus după gratii: tentativă de omor, în apropierea Crăciunului!

Comentarii

comentarii