saptamanagiurgiuveana.ro

Giurgiu/Șapte polițiști de frontieră cercetați pentru luare de mită

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție
– Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Anchete –
Structura Centrală și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu, în baza
delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Giurgiu și cu autorizarea Tribunalului Giurgiu, au efectuat o percheziție în
Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Rutier.

Totodată, au pus în executare un număr de șapte mandate de aducere pentru
tot atâția agenți de poliție, cu calitatea procesuală de suspect, cercetați sub
aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în
perioada ianuarie-mai 2019, agenții de poliție de frontieră au săvârșit
infracțiuni de luare de mită, care au constat în pretinderea și primirea unor
sume de bani, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat
frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu
îndeplinirea/neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor
atribuții de serviciu în referire la efectuarea controlului de frontieră asupra
persoanelor și/sau bagajelor (marfa din autovehicule).

În unele situații, polițiștii au pretins și primit sume de bani, pentru a
nu constata contravenții/infracțiuni la regimul de frontieră săvârșite de către
conducătorii auto.

Probele au fost administrate cu sprijinul Serviciului Operații –
Structura Centrală.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă
Giurgiu, unde la acest moment se derulează aducerea la cunoștință a calității
procesuale și a acuzațiilor, în conformitate cu art. 307 Cod de procedură
penală, precum și activitățile procedurale necesare în vederea lămuririi cauzei
sub toate aspectele și a identificării tuturor participanților la săvârșirea
infracțiunilor.

Precizăm că aducerea la cunoștință a
calității de suspect este o activitate reglementată de Codul de procedură penală,
care nu poate, în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de
nevinovăție.



Sursa: saptamanagiurgiuveana.ro/wp/
Articol sursa: Giurgiu/Șapte polițiști de frontieră cercetați pentru luare de mită

Comentarii

comentarii