Fără categorie

Giurgiu Servicii Publice SA – pregătiți pentru venirea iernii

Temperaturile tot mai scăzute din ultimele zile, dar și prognoza meteo anunțată pentru prima parte a lunii noiembrie, ne-au determinat să luăm legătura cu Adrian Răcaru, directorul SC Giurgiu Servicii Publice SA (GSP), societate în apanajul căreia stă intervenția pentru înlăturarea neplăcerilor provocate de iarnă, pe raza municipiului Giurgiu.
„La acest moment, suntem pregătiți de intervenție, cu 300 de tone de sare, 100 de tone de nisip și 5,5 tone clorură de calciu (soluție lichidă). De asemenea, suntem în ultima fază de licitație pentru utilaje, și aici vă pot spune că din cele 25 de loturi scoase la licitație, s-au înscris doritori pentru 13. Am licitat pentru 37 de utilaje, înscriși la licitație fiind pentru 21 de utilaje. În cursul săptămânii viitoare (n.r. – după data de 4 noiembrie) vom definitiva licitația”, a mai spus Adrian Răcaru.
Întrebat ce se va întâmpla cu loturile rămase neocupate în urma acestei prime licitații, directorul SC Giurgiu Servicii Publice SA a precizat că, în funcție de starea vremii, pentru acestea se va trece la negociere directă, fără publicare prealabilă.
„Un lucru bun este că, la acest moment, cu cele 10 utilaje aflate în dotarea noastră – buldoexcavator, sărărițe, tractoare – putem interveni în caz de urgență. Și de această dată, încerc să le transmit giurgiuvenilor să înțeleagă că, în cazul în care, Doamne ferește, vom fi loviți de polei sau de viscol, intervenția va fi ceva mai dificilă, astfel că solicităm înțelegere din partea dumnealor. De asemenea, îi rog anticipat ca, în cazul în care vom fi nevoiți să intervenim cu utilaje pentru deszăpezire, să nu blocheze străzile cu mașinile personale, parcate neregulamentar!”, a mai ținut să precizeze directorul SC GSP SA, Adrian Răcaru.
În ceea ce privește sacii cu material antiderapant ce vor fi amplasați pe raza municipiului, în special în zonele intersecțiilor și sensurilor giratorii, directorul Adrian Răcaru ne-a precizat că acțiunea de montare a acestor saci va începe cel mai probabil după data de 15 noiembrie.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Giurgiu Servicii Publice SA – pregătiți pentru venirea iernii

Comentarii

comentarii