Fără categorie

În ciuda ploilor căzute, masiv, în ultimele săptămâni, Direcția de Transport Administrarea Drumurilor și Control Trafic  își continuă în ritm continuu lucrările de reabilitare a drumurilor județene  

În urma ploilor violente căzute în ultimele săptămâni, am luat legătura cu directorul Direcției Județene  de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic – Giurgiu (DJTADCT),  ing. Marius Olteanu, pentru a ne informa asupra stării drumurilor județene. Aflat în plină activitate, directorul Direcției a găsit totuși  un răgaz pentru a ne oferi o imagine a activității Direcției, la acest moment.
Este adevărat, au fost  ceva inundații la nivel de județ, mă refer strict la drumurile județene, dar destul de nesemnificative, și doar acolo unde de obicei, când plouă, apar astfel de probleme. De exemplu pe DJ 503, ce se află în prezent în lucrări de  modernizare, avem o porțiune către localitatea Răsuceni unde nivelul drumului este mai jos, iar atunci când  râul Cîlnicea din apropiere, se umflă, se inundă drumul, la o cotă de 30-40 de centimetri înălțime. Dar apa se retrage într-un interval scurt, așa că nu sunt  create probleme majore. Fiind în reabilitare, acest sector de drum se va mai înălța cu cel puțin un metru, deci sperăm ca problemele să se diminueze…
A mai  avut ceva asemănător în zona DJ 603, la Mirău – Stoenești. În general am avut însă probleme cu copacii de pe marginea drumurilor. La Chiriacu au căzut  mai mulți arbori de pe marginea șoselei crescând riscul de accidente al autovehiculelor aflate în trafic prin zonă. Am obținut deja autorizația de a tăia pomii marcați din zona respectivă. În același timp am demarat lucrările turnării unui covor asfaltic, începând  de la Putineiu, de 1,4 km lungime. Anul trecut aici am efectuat  lucrări de scurgere a apelor provenite dintr-un izvor aflat în apropiere. Am amenajat rigolele cât și accesele la proprietăți ale cetățenilor. Anul acesta am prevăzut covor asfaltic pentru toată localitatea Vieru, zona de sat. Am dat deja drumul la execuție. Mai avem o porțiune, la Valea Bujorului,  tot pe zona de sat, la Chiriacu, este vorba de intersecția cu DJ 503, cu sectorul de drum DJ 505, o porțiune  de 1,4 km. Este o lucrare pe care probabil o vom demara în circa o lună…- mai spunea directorul DJTADCT ,  Marius Olteanu.
Sute de kilometri de vegetație, toaletate
 Așa cum vă spuneam în urma exploziei vegetației după ploile căzute am executat toaletarea marginilor de drumuri. Dacă ar fi să evaluăm suprafața executată cred că s-au cosit și toaletat peste 200 de kilometri, liniari  – ne preciza directorul Direcției. În paralel am început marcaje în zonele în care am efectuat lucrări de asfaltare. Avem de marcat drumul de  la Hotarele până la valea Dragului. Anul trecut l-am  executat pe cel de la Vărăști  până la Valea Dragului. Mai avem sectorul de la Comana, este vorba de  DJ 412 A, pe care urmează  să îl marcăm. După cum constatați  la tot ce executăm, mă refere la  lucrările  de asfaltare a drumurilor, imediat urmează marcajul rutier, pentru a sprijini conducătorul auto în perioadele de ceață. Cum vă spuneam, totodată va trebui să reîncepem lucrările de cosit, căci în urma ploilor căzute vegetația a crescut la loc, de 30-40 de cm înălțime față de nivelul acostamentului. Suntem la acest moment cu salariații pe DJ 503 A, în zonele ce nu sunt în lucru, mă refer la reparații la carosabil, unde tăiem vegetația… Mai avem un sector de drum, de la Chiriacu spre Cucuruzu, urmând ca în cel mai scurt timp să începem cu lucrările de întreținere: de pus plombe  acolo unde mai apar găuri în carosabil, deși le-am cam rezolvat în mare măsură – ne mai spunea ing. Marius Olteanu, vizibil preocupat de execuția lucrărilor ce trebuiau abordate în următoarele zile.  
(Florian Tincu)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: În ciuda ploilor căzute, masiv, în ultimele săptămâni, Direcția de Transport Administrarea Drumurilor și Control Trafic  își continuă în ritm continuu lucrările de reabilitare a drumurilor județene  

Comentarii

comentarii