Încă o locuință, mistuită de flăcări…

O oră și jumătate s-au luptat pompierii de la Detașamentul de pompieri Bolintin Deal pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Bolintin Vale, str. Viitorului. Intervenția a fost asigurată de Detașamentul Bolintin Deal cu 3 ASAS și 1 SMURD + SVSU Bolintin Vale cu o autocisternă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, aproximativ 110 mp, cu pericol de propagare la o anexă gospodărească.

Conform informațiilor transmise de ISU Giurgiu, cauza producerii incendiului a fost flacăra unui aparat de gătit nesupravegheat (aragaz), în incendiu arzând o bucătărie de vară din lemn, acoperis în suprafață de circa 100 mp, elemente de mobilier.
Au fost afectate de incendiu și un aragaz + 2 buletii, iar o parte din pereții casei s-au degradat din cauza acțiunii apei.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Încă o locuință, mistuită de flăcări…

Comentarii

comentarii